Lasă un comentariu

Albert Einstein

Albert Einstein
Atunci cand unei persoane i se cere sa numeasca un fizician, aproape intotdeauna numele care ii vine in gand este cel al lui Albert Einstein, cel mai celebru om de stiinta al secolului 20. Cunoscut pentru crearea si dezvoltarea teoriei speciale si generalizate a relativitatii, ca si pentru indrazneata sa ipoteza cu privire la natura luminii, Einstein a fost fara indoiala una din cele mai stralucite minti stiinfice ale umanitatii.
Fizician american de origine germana, Einstein s-a nascut pe 14 martie 1879 la Ulm. Tineretea si-a petrecut-o la Munchen, unde familia sa avea un mic magazin care producea aparate electrice. Desi nu a vorbit pana la varsta de 3 ani, inca de tanar a aratat o curiozitate vie pentru natura si o abilitate inascuta in intelegerea conceptelor matematice dificile. La 12 ani a invatat singur geometrie euclidiana.
Einstein ura rutina si spiritul lipsit de imaginatie al scolii din Munchen. Atunci cand falimentul repetat al afacerii a determinat familia sa plece din Germania catre Milano, in Italia, Einstein, care avea 15 ani, a folosit ocazia ca sa se retraga de la scoala. A petrecut un an cu parintii sai la Milano si, atunci cand i-a fost clar ca va trebui sa-si croiasca propriul drum in viata, a terminat liceul la Arrau, in Elvetia, si s-a inscris la Politehnica din Zurich. Tanarului nu-i placeau metodele de instruire de aici, de aceea lipsea adesea de la ore, folosindu-si intregul timp pentru a studia fizica pe cont propriu sau pentru a canta la iubita sa vioara. Si-a dat examenele si a absolvit in 1900 studiind lucrarea unui coleg de clasa. Profesorii sai nu aveau o parere buna despre el si nu l-au recomandat pentru un post universitar.
Urmatorii doi ani Einstein a lucrat ca meditator si suplinitor. In 1902 si-a asigurat un post de examinator la Biroul de Patente din Berna. In 1903 s-a casatorit cu Mileva Maric, cu care fusese coleg la Politehnica. Au avut doi fii, dar in cele din urma au divortat. Einstein s-a recasatorit mai tarziu.
Primele lucrari stiintifice
In 1905 Einstein si-a sustinut doctoratul la Universitatea din Zurich cu o dizertatie teoretica asupra dimeniunii moleculelor, publicand de asemenea trei articole stiintifice care au avut o mare importanta pentru dezvoltarea ulterioara a fizicii secolului 20. In primul dintre aceste articole, cu titlul „Miscarea Browniana”, a facut predictii semnificative asupra miscarii particulelor raspandite aleatoriu intr-un fluid. Aceste previziuni au fost confirmate experimental mai tarziu. Cea de-a doua lucrare, dedicata efectului fotoelectric, continea o ipoteza revolutionara privitoare la natura luminii. Einstein considera ca lumina poate fi privita ca o suma de particule in anumite conditii si pe langa aceasta emitea ipoteza ca energia purtata de orice particula luminoasa, numita foton, este proportionala cu frecventa radiatiei. Formula care exprima aceasta este E=hn, unde E este energia radiatiei si h este o constanta universala cunoscuta sub denumirea de constanta lui Planck.
Ipoteza sa -si anume ca energia continuta de o unda luminoasa se transfera in unitati -sau cuante- contrazicea o traditie de 100 de ani care considera emiterea energiei luminoase ca pe un proces continuu. Aproape nimeni nu a acceptat teoria lui Einstein. In consecinta, fizicianul american Robert Andrews Millikan care a confirmat experimental teoria un deceniu mai tarziu a fost el insusi descumpanit de rezultat.
Einstein, a carui principala preocupare era sa inteleaga natura radiatiei electromagnetice, a urgentat ulterior dezvoltarea unei teorii care sa reflecte dualismul particula-unda al luminii. Din nou, foarte putini fizicieni intelegeau sau erau de acord cu ideile sale.
Teoria speciala a relativitatii
Cea de-a treia lucrare importanta publicata de Einstein in 1905, „Asupra electrodinamicii corpurilor in miscare”, continea ceea ce avea sa fie cunoscuta mai tarziu ca teoria relativitatii. Inca de la Newton, filosofii naturali (denumirea sub care erau cunoscuti fizicienii si chimistii) incercasera sa inteleaga natura materiei si a radiatiei, precum si felul in care interactionau intr-o imagine unificata a lumii. Ideea ca legile mecanicii sunt fundamentale era cunoscuta drept conceptia mecanicista asupra lumii, in timp ce ideea ca legile electricitatii sunt fundamentale era cunoscuta drept conceptia electromagnetica asupra lumii. Totusi, nici una dintre idei nu era capabila sa ofere o explicatie coerenta asupra felului cum radiatia (de exemplu lumina) si materia interactioneaza atunci cand sunt vazute din sisteme de referinta inertiale diferite, adica interactiile sunt urmarite simultan de un observator in repaus si un observator care se misca cu o viteza constanta.
In primavara anului 1905, dupa ce a reflectat la aceste probleme timp de 10 ani, Einstein si-a dat seama ca esenta problemei consta nu intr-o teorie a materiei, ci intr-o teorie a masurarii. Esenta acestei teorii speciale a relativitatii era constatarea ca toate masuratorile timpului si spatiului depind de judecati asupra simultaneitatii a doua evenimente diferite. Aceasta l-a condus la dezvoltarea unei teorii bazate pe doua postulate: principiul relativitatii, care afirma ca legile fizicii sunt aceleasi in toate sistemele de referinta inertiale, si principiul invariabilitatii vitezei luminii, care arata ca viteza luminii in vid este o constanta universala. Prin aceasta a fost capabil sa ofere o descriere consistenta si corecta a evenimentelor fizice din diverse sisteme de referinta inertiale fara a face presupuneri speciale cu privire la natura materiei sau a radiatiei, sau a felului cum ele interactioneaza. Aproape nimeni nu a inteles demonstratia lui Einstein.
Primele reactii
Greutatile pe care ceilalti savanti le aveau cu teoriile lui Einstein nu se datoreaza faptului ca teoriile sale sunt complexe din punct de vedere matematic sau obscure tehnic; problema decurge mai degraba din convingerile lui Einstein asupra naturii teoriilor valabile si asupra relatiei dintre experiment si teorie. Desi credea in continuare ca singura sursa de cunoastere este experienta, era convins de asemenea de faptul ca teoriile stiintifice sunt creatiile libere ale unei intuitii fizice bine formate si ca premisele pe care se bazeaza teoriile nu pot fi asociate logic experimentului. De aceea, o teorie buna este teoria care necesita un numar minim de postulate pentru verificarea ei practica. Aceasta economie de postulate -care este o caracteristica a intregii sale opere stiintifice este si ceea ce a facut ca opera sa sa fie inteleasa atat de greu de colegii sai.
Totusi Einstein a avut si sustinatori importanti. Primul care l-a sprijinit a fost fizicianul german Max Planck. Einstein a ramas la Biroul de Patente patru ani dupa ce steaua sa a inceput sa se ridice in comunitatea fizicienilor. Apoi s-a indreptat rapid catre lumea academica de limba germana. Primul sau post academic a fost in 1909 la Universitatea din Zurich. In 1911 s-a mutat la Universitatea de limba germana din Praga si in 1912 s-a intors la Politehnica din Zurich. In sfarsit, in 1913, a fost numit director al Institului de Fizica din Berlin „Kaiser Wilhelm”.
Teoria generalizata a relativitatii
Chiar inainte de a parasi in 1907 Biroul de Patente, Einstein si-a inceput munca pentru extinderea si generalizarea teoriei relativitatii pentru toate sistemele de coordonate. A inceput prin enuntarea principiului echivalentei, un postulat prin care campurile gravitationale sunt echivalente cu acceleratiile sistemelor de referinta. De exemplu, oamenii care calatoresc intr-un lift nu pot, in principiu, sa decida daca forta care actioneaza asupra lor este cauzata de gravitatie sau de o acceleratie constanta a liftului. Teoria generalizata a relativitatii nu a fost publicata in forma ei completa pana in 1916. In aceasta teorie, interactiunile corpurilor, care pana atunci fusesera circumscrise fortelor gravitationale, sunt explicate ca fiind o consecinta a influentei corpurilor asupra geometriei spatio-timpului (spatiul cvadrimensional, o abstractie matematica, avand cele trei dimensiuni ale spatiului euclidian si timpul a patra dimensiune). Pe baza teoriei generalizate a relativitatii Einstein a justificat variatiile neexplicate ale miscarii pe orbita a planetelor si a prezis curbarea luminii stelare in vecinatea unui corp masiv-ca de exemplu Soarele. Confirmarea acestui din urma fenomen in timpul eclipsei de soare din 1919 a devenit un eveniment mediatic, si faima lui Einstein s-a raspandit in intreaga lume.
Restul vietii Einstein l-a dedicat pentru a-si generaliza teoria chiar mai mult. Ultimul sau efort, de realizare a unei teorii unificate a campurilor, care nu s-a dovedit reusit intrutotul, s-a bazat pe incercarea de a intelege toate interactiile fizice-incluzand interactiunile electromagnetice si interactiunile nucleara tare si slaba-ca pe modificari ale geometriei spatio-timpului intre entitati care interactioneaza.
Parerea celor mai multi dintre colegii lui Einstein este ca eforturile sale nu au fost indreptate intr-o directie buna. Intre 1915 si 1930 principala tendinta a fizicii era dezvoltarea unei noi conceptii cu privire la caracterul fundamental al materiei, cunoscuta si ca teoria cuantica Aceasta teorie continea principiul dualismului unda-particula (lumina prezinta atat proprietatile unei particule, cat si pe cele ale unei unde) pe care Einstein il considerase anterior ca necesarm ca si principiul de incertitudine, care afirma ca precizia in masurarea proceselor este limitata. In plus promova o respingere la nivel fundamental a notiunii de cauzalitate stricta. Einstein nu putea totusi sa accepte asemenea notiuni si a criticat aceste teorii pana la sfarsitul vietii sale: „Dumnezeu”, a spus odata Einstein, „nu joaca zaruri cu lumea”.
Cetatean al lumii
Dupa 1919 Einstein a devenit renumit international. A dobandit medalii si premii, inclusiv Premiul Nobel in 1921, din partea a diverse societati stiintifice internationale. Vizita sa in orice parte a lumii devenea un eveniment national; fotografi si reporteri il urmau pretutindeni. Desi regreta pierderea intimitatii, Einstein si-a capitalizat faima spre a-si impune opiniile politice
Cele doua miscari sociale care au primit intregul sau sprijin au fost pacifismul si sionismul. In timpul primului razboi mondial a fost unul din putinii savanti germani care au deplans implicarea Germaniei in razboi. Dupa razboi sprijinul sau pentru scopurile pacifismului si sionismului l-a facut tinta unor atacuri din partea elementelor antisemite si de extrema dreapta din Germania. Chiar si teoriile sale stiintifice au fost ridiculizate public, in special teoria relativitatii.
Cand Hitler a venit la putere in Germania in 1933, Einstein a decis imediat sa emigreze in Statele Unite. A obtinut un post la Institutul de studii avansate din Princeton, New Jersey. In timp ce si-a continuat eforturile pentru cauza sionismului mondial, Einstein a renuntat la fosta sa pozitie pacifista in fata teribilei amenintari asupra umanitatii puse de regimul nazist din Germania.
In 1939 Einstein a colaborat cu alti cativa fizicieni la redactarea unei scrisori catre presedintele Franklin Delano Roosevelt, in care aratau posibilitatea producerii unei bombe atomice si probabilitatea ca guvernul german sa se fi angajat in aceasta directie. Scrisoarea, care era semnata numai de Einstein, a determinat sporirea eforturilor de construire a unei bombe atomice de catre Statele Unite, dar savantul nu a jucat nici un rol in lucrare si nu a stiut nimic privitor la aceasta la momentul respectiv.
Dupa razboi Einstein a activat pentru cauza dezarmarii internationale si a guvernarii mondiale. Si-a continuat sprijinul activ pentru sionism, dar a respins oferta facuta de conducatorii statului Israel de a deveni presedinte al tarii. In Statele Unite, la sfarsitul anilor ’40 si la inceputul anilor ’50 a vorbit de necesitatea ca intelectualii natiunii sa faca orice sacrificiu necesar pentru a pastra libertatea politica. Einstein a murit la Princeton pe 18 aprilie 1955.
Eforturile lui Einstein in sprijinul cauzelor sociale au fost vazute uneori ca nerealiste. De fapt, propunerile sale erau intotdeauna atent analizate. La fel ca teoriile sale stiintifice, ele erau motivate de o intuitie ascutita bazata pe o evaluare precisa a dovezilor si observatiilor, Desi Einstein s-a dedicat mult cauzelor politice si sociale, stiinta a fost intotdeauna pe planul intai, pentru ca, spunea el adesea, numai descoperirea naturii universului ar avea un inteles de durata. Scrierile sale include: „Relativitatea: teoria speciala si generalizata”(1916), „Despre sionism”(1931), „Constructori ai universului”(1932), „De ce razboi?”(scrisa impreuna cu Sigmund Freud), „Lumea asa cum o vad eu”(1934), „Evolutia fizicii”(1938), si „Din ultimii mei ani”(1950). Documentele adunate ale lui Einstein sunt publicate intr-o opera de mai multe volume incepand din 1987.
SURSA 02Albert Einstein (nascut 14 martie 1879, Ulm – decedat 18 aprilie 1955, Princeton) a fost fizician evreu german, apoi apatrid (1896), elvetian (1899), emigrat in 1933 in SUA, naturalizat elvetiano-american in 1940, profesor universitar la Berlin si Princeton. Celebritatea sa se datoreaza in special formularii teoriei relativitatii. În 1921 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fizica. Cele mai multe dintre contributiile sale in fizica sunt legate de teoria relativitatii restranse (1905), care unesc mecanica cu electromagnetismul, si de teoria relativitatii generalizate (1915) care extinde principiul relativitatii miscarii neuniforme, elaborand o noua teorie a gravitatiei. Alte contributii ale sale includ cosmologia relativista, teoria capilaritatii, probleme clasice ale mecanicii statistice cu aplicatii in mecanica cuantica, explicarea miscarii browniene a moleculelor, probabilitatea tranzitiei atomice, teoria cuantelor pentru gazul monoatomic, proprietatile termice al luminii (al caror studiu a condus la elaborarea teoriei fotonice), teoria radiatiei (ce include emisia stimulata), teoria campurilor unitara si geometrizarea fizicii. Una din formulele sale celebre este E=mc², care cuantifica energia disponibila a materiei.
Cercetarile sale au contribuit (nu in mod direct asa cum se crede) la realizarea bombei atomice si la evolutia studiului energiei nucleare.
Einstein nu s-a manifestat doar in domeniul stiintei. A fost un activ militant al pacii si sustinator al cauzei etniei evreiesti careia ii apartinea.
Einstein a publicat peste 300 de lucrari stiintifice si peste 150 in alte domenii.
Copilaria
1879, 14 martie (orele 11:30 AM): In Ulm, Germania, se naste Albert Einstein, intr-o familie evreiasca, ca fiu al Hermann si Pauline Einstein.
1880: Familia lui Einstein se muta la München. Aici, Einstein isi va petrece copilaria. În marele oras german, familia (de fapt, tatal si bunicul sau) isi deschide un mic atelier de produse electrice.
Înca de mic, Albert se manifesta ca un baiat neobisnuit. Nu a vorbit pana la trei ani, dand chiar impresia ca are probleme mintale. Era un copil retras, preocupat de anumite subiecte, pe care cei de varsta lui nu le intelegeau, astfel ca ceilalti copii il dispretuiau. Datorita dificultatii cu care se adapta la scoala, profesorii l-au considerat un copil-problema, indaratnic si diferit, care nu vrea sa invete.
1884:o Micul Albert primeste de la tatal sau o busola care il fascineaza in mod deosebit, producandu-i, cum avea mai tarziu sa declare, „o impresie adanca si de durata”, inspirandu-i dorinta de a cerceta misterele naturii, dorinta care il va urmari toata viata.
La insistentele mamei, la 6 ani, Albert ia lectii de vioara. Desi nu era prea pasionat, interpreta cu mare placere lucrari ca Sonata pentru vioara a lui Mozart.
Pe masura ce crestea, se manifesta tot mai clar inclinatia sa catre dispozitive mecanice, modele fizice si pasiunea sa pentru matematica, abilitatea in a intelege conceptele sale dificile.
– 1885 – 1888: Albert este trimis la scoala elementara din München, scoala catolica desi parintii sunt evrei (e drept ca nu erau adepti ferventi ai iudaismului).

München – 1888 – 1894: Frecventeaza gimnaziul Luitpold din München (tatal sau dorea sa-l indrume catre electrotehnica). Desi aici erau promovate ideile progresiste ale pedagogiei, Einstein ura disciplina, rutina si modelul militar pe baza caruia functionau scolile in acea perioada, unde profesorii, facand abuz de putere, impuneau elevilor respect si supunere absoluta. Mai tarziu, in scrierile sale, sublinia faptul ca, aici, gandirea creatoare era eliminata prin invatarea bazata pe memorare mecanica si lipsita de imaginatie.
– 1889: Un prieten de familie, Max Talmud, student la medicina, il initiaza pe micul Einstein (10 ani) in domeniul cunoasterii, imprumutandu-i cartile sale stiintifice si filozofice si prezentandu-i, printre altele, filozofia lui Immanuel Kant (Critica ratiunii pure) si Elementele lui Euclid.
Aceasta ultima lucrare il impresioneaza in mod deosebit (ulterior o va denumi „cartea sacra a geometriei”). De la Euclid, viitorul mare savant va intelege rationamentul deductiv, ajungand ca la 12 ani sa invete singur intreaga geometrie euclidiana. La scurt timp va continua cu studiul calculului infinitezimal. Autodidact, Einstein invata mai mult acasa decat la scoala. – 1889: La numai 10 ani, Albert incepe sa studieze singur matematica si stiintele naturii. Înca de mic copil aratase interes pentru natura precum si abilitate in a intelege concepte matematice dificile. Era capabil sa invete mai mult de unul singur decat la scoala. Metoda autodidacta, dezvoltata inca din copilarie, a continuat sa ii foloseasca pe toata durata anilor de scoala. În timp ce interesul sau pentru anumite materii plictisitoare era simulat, acest lucru nu se intampla cand era vorba despre fizica si filozofie, materii care l-au captivat in mod real.
– 1891: La varsta de 12 ani a invatat geometria euclidiana.
– 1894: La 15 ani, ramane la München pentru a-si incheia anul scolar, in timp ce familia se muta la Pavia, Italia datorita esecurilor repetate ale afacerii. Dar dupa primul trimestru, isi urmeaza familia la Pavia.
Elvetia
– 1895: o Albert vrea sa urmeze invatamantul superior dar rateaza examenul de admitere la Universitatea Politehnica elvetiana, ETH (Eidgenössische Technische Hochschule), desi avea note exceptionale la matematica si la fizica. Aceste rezultate au fost remarcate de unii profesori care i-au promis ca va fi admis la facultate in urmatorul an, pe baza notelor obtinute la examenul de maturitate.
o Familia il trimite tot in Elvetia, dar la Aarau, pentru a-si completa studiile liceale si pentru a-si lua diploma necesara.
Spre deosebire de ceea ce se intampla in Germania, la aceasta scoala elvetiana, profesorii nu abuzau de putere, respectau personalitatea elevilor si stimulau libertatea de gandire. Acest lucru a fost remarcat de Einstein, pentru care, anii petrecuti in Elvetia au contribuit la socializarea si la exteriorizarea sa (desi avea un caracter introvertit si singuratic)
Aici ia contact cu teoria electromagnetica a lui Maxwell. Einstein incepe sa viseze si sa se piarda in teoriile sale, formuland una din primele sale intrebari teoretice: „Cum ar fi daca am putea sa controlam lumina si sa calatorim prin intermediul acesteia?”
– 1896: La 17 ani, dupa incheierea studiilor la Aarau, se inscrie la Universitatea Federala Politehnica (ETH) din Zürich.
Desi era una dintre institutiile de invatamant de elita din Europa si dispunea de unul dintre cele mai dotate laboratoare, Einstein era dezamagit deoarece nu-i placeau metodele de instruire de aici. Majoritatea profesorilor nu erau la curent cu noile descoperiri ale epocii si predau dupa vechile principii ale fizicii. Albert urmarea cursurile cu un interes scazut, iar la orele de laborator citea reviste stintifice, in care erau publicate cele mai recente descoperiri si teorii. Lipsea adesea de la ore, folosindu-si intregul timp pentru a studia fizica pe cont propriu sau pentru a canta la vioara.
– 1898: Mileva Marić, o colega sarboaica de la ETH (singura femeie de acolo, studenta la matematici), atrage atentia lui Einstein si acesta se indragosteste de ea.
– 1899: La 20 de ani, Albert isi incheie cea mai mare parte a studiilor si cercetarilor care vor sta la baza teoriilor sale.
– 1900: Einstein este absolvent al ETH, devenind profesor de matematica si fizica.
Totusi nu fusese un student prea stralucit, cel putin din punctul de vedere la profesorilor care aveau o parere negativa despre Einstein (nu ii recomandasera nici continuarea studiilor).
Cariera
Elvetia
– 1901: Şomer fiind, cauta de lucru. Gaseste de lucru ca tutore, meditator si apoi ca profesor la o scoala privata in Schaffhausen.
– 1902: Einstein primeste o slujba la Institutul de Patente din Elvetia (expert tehnic, clasa a III-a).
– 1905: Einstein primeste titlul Doctor in Fizica in cadrul Universitatii din Zürich, in urma unei dizertatii privind determinarea dimensiunilor moleculare.
– 1906: Einstein avanseaza profesional ajungand examinator (expert tehnic, clasa a II-a) la Biroul de Patente.
– 1908: Obtine un post de lector la Universitatea din Berna.
– 1909: Paraseste postul de la Oficiul de Patente deoarece este numit profesor asociat de fizica teoretica la Universitatea din Zürich.
– 1911: Einstein se muta cu familia la Praga si este numit profesor titular la Universitatea Germana de acolo (unde ramane pana in 1912).
– 1912 – 1914: Einstein se muta la Zürich si obtine postul de profesor de fizica teoretica la Universitatea ETH. Aici gaseste un mediu favorabil studiilor si cercetarilor sale: i se permite sa efectueze orice experiment doreste.
Berlin
Einstein tinand un curs la Viena (1921)
– 1914: Devine director la Institutul Kaiser Wilhelm din Berlin (sectia de cercetare in cadrul Academiei Prusiene), dar si profesor de fizica teoretica la Universitatea din Berlin, toate acestea la recomandarea fizicianului german Max Planck.
– 1917: Este numit director la Institutul Kaiser Wilhelm din Berlin
– 1920: Einstein este numit profesor-invitat la Universitatea din Leiden.
Princeton
– 1932: Numit profesor la The Institute for Advanced Study, Princeton.
– 1943: Primeste functia de consultant la Divizia de Cercetare si Dezvoltare, sectia Munitii si Explozibili in cadrul Armatei americane.
Contributii stiintifice
Prima sa lucrare stiintifica o scrie de la varsta de 16 ani (1894 sau 1895).
În anul 1901, Einstein trimite, la revista de fizica Annalen der Physik, o lucrare avand ca subiect capilaritatea.
„Annus mirabilis”
Acesta a fost anul miraculos al lui Einstein, cand se naste Teoria Relativitatii.
În acest an, Einstein isi da doctoratul la Universitatea din Zürich cu o teza asupra determinarii dimensiunilor moleculare.
Dar ceea ce face ca acest an sa fie un adevarat annus mirabilis sunt cele cinci scrieri trimise de Einstein la anuarul de fizica german Annalen der Physik:
– 17 martie: Einstein trimite spre publicare articolul Un punct de vedere euristic privind producerea si transformarea luminii, in care sugereaza (din considerente termodinamice) ca lumina poate fi considerata ca fiind compusa din cuante de energie independente. Articolul avea sa apara la sfarsitul lunii mai;
– 30 aprilie: Einstein trimite al doilea articol, in care arata cum se pot calcula Numarul lui Avogadro si dimensiunea moleculelor, studiind miscarea lor intr-o solutie. Acest articol a fost acceptat si ca teza de doctorat, aparand in Annalen der Physik doar in ianuarie 1906. Este pe locul trei ca celebritate, dar pe unul din primele locuri privind numarul de citari de care s-a bucurat in acei ani. Einstein dedica teza de doctorat prietenului sau Marcel Grosmann, fost coleg la ETH.
– 11 mai: Einstein trimite spre publicare articolul sau despre miscarea browniana – Despre miscarea particulelor mici suspendate in lichide stationare, conform cerintelor teoriei cinetico-moleculare a caldurii;
– 30 iunie: Marele articol Asupra electrodinamicii corpurilor in miscare, in care sunt expuse bazele teoriei speciale a relativitatii;
– 27 septembrie: Articolul trimis de data aceasta are doar trei pagini si se intituleaza Depinde inertia unui corp de continutul sau energetic? (Ist die Trägheit eines Körpers von seinem Energiegehalt abhängig?). Articolul contine – conform unui obicei care avea sa se intalneasca frecvent la Einstein – gandurile sale de dupa publicarea marelui articol despre relativitatea speciala.
– 19 decembrie: al doilea articol dedicat miscarii browniene (va aparea in ianuarie 1906).
Teoria Relativitatii Restranse
Cea de-a patra lucrare importanta publicata de Einstein in 1905, „Asupra electrodinamicii corpurilor in miscare”, continea ceea ce avea sa fie cunoscuta mai tarziu ca Teoria relativitatii restranse, una dintre cele mai celebre contributii ale sale, in care demonstreaza ca teoretic nu este posibil sa se decida daca doua evenimente care se petrec in locuri diferite, au loc in acelasi moment sau nu. Ideile de baza au fost formulate de Einstein inca de cand avea 16 ani (deci cu 10 ani in urma).
Înca de la Newton, filozofii naturali (denumirea sub care erau cunoscuti fizicienii si chimistii) incercasera sa inteleaga natura materiei si a radiatiei, precum si felul in care interactionau intr-o imagine unificata a lumii. Ideea ca legile mecanicii sunt fundamentale era cunoscuta drept conceptia mecanicista asupra lumii, in timp ce ideea ca legile electricitatii sunt fundamentale era cunoscuta drept conceptia electromagnetica asupra lumii. Totusi, nici una dintre idei nu era capabila sa ofere o explicatie coerenta asupra felului cum radiatia (de exemplu lumina) si materia interactioneaza atunci cand sunt vazute din sisteme de referinta inertiale diferite, adica interactiile sunt urmarite simultan de un observator in repaus si un observator care se misca cu o viteza constanta.
În primavara anului 1905, dupa ce a reflectat la aceste probleme timp de 10 ani, Einstein si-a dat seama ca esenta problemei consta nu intr-o teorie a materiei, ci intr-o teorie a masurarii. Esenta acestei teorii speciale a relativitatii era constatarea ca toate masuratorile timpului si spatiului depind de judecati asupra simultaneitatii a doua evenimente diferite. Aceasta l-a condus la dezvoltarea unei teorii bazate pe doua postulate:
– Principiul relativitatii, care afirma ca legile fizicii sunt aceleasi in toate sistemele de referinta inertiale
– Principiul invariabilitatii vitezei luminii, care arata ca viteza luminii in vid este o constanta universala.
Numai viteza luminii este constanta in orice sistem de referinta, lucru preconizat si de teoria lui Maxwell. Tot aici apare pentru prima data celebra sa formula:
E = m c^2 , . (Echivalenta masa-energie)
Aceasta ecuatie exprima cantitate imensa de energie ascunsa intr-un corp si care poate fi eliberata atat in procesul de fisiune cat si in cel de fuziune nucleara, procese care stau la baza functionarii bombei atomice.
Iata cateva din consecintele relativitatii restranse:
– Contractia Lorentz sau contractia lungimilor insotita de dilatarea timpului: Micsorarea aparenta a dimensiunilor obiectelor care se deplaseaza fata de observator cu viteze relativiste.
– Efectul Doppler: În astronomie, consta in micsorarea frecventei (deplasarea spre rosu) radiatiei emise de corpurile ceresti indepartate ca urmare a expansiunii Universului.
– Aberatia luminii: Imaginea unui obiect in miscare (cu viteza apropiata de cea a luminii) apare comprimata asemeni unui con cu varful indicand sensul deplasarii
– Masa nu mai este constanta si nici timpul nu se mai scurge cu aceeasi viteza, mai ales la viteze foarte mari.
Teoria relativitatii restranse aduce o explicatie clara celebrului experiment Michelson-Morley (1887) putand fi considerat chiar o generalizare a rezultatelor acestuia.
Einstein a fost primul care a unit mecanica clasica cu electrodinamica lui Maxwell. Elaborand teoria relativitatii restranse, Einstein a spart tiparele unor conceptii geniale, cladite cu peste doua secole in urma, de catre Isaac Newton in a sa Philosophiae naturalis principia mathematica (1686), dovedind o intuitie si un curaj exemplar. Prin aceasta a fost capabil sa ofere o descriere consistenta si corecta a evenimentelor fizice din diverse sisteme de referinta inertiale fara a face presupuneri speciale cu privire la natura materiei sau a radiatiei, sau a felului cum ele interactioneaza.
Teoria relativitatii generalizate
Teoria relativitatii restranse explica fenomenele ondulatorii, eliminand actiunea instantanee de la distanta. Electrodinamica lui Faraday si Maxwell este compatibila cu viteza finita de propagare a luminii. Prin generalizarea legilor mecanicii newtoniene si a unor legi ale fizicii, electrodinamica devine relativista. Dar pentru a pune gravitatia in concordanta cu relativitatea a fost nevoie de modificari mult mai profunde ceea ce a conds pe Einstein la Teoria relativitatii generalizate. În aceasta teorie, orice viteza de propagare, inclusiv a gravitatiei, este finita. Teoria Relativitatii Generalizate, asociaza timpului spatiul legand coordonatele evenimentelor de timp si sudandu-le in mod unitar, iar gravitatia devine o proprietate a acestui reper spatiu-timp, devenind de fapt o deformare a spatiului si a timpului.
Einstein nu desfiinteaza conceptia newtoniana, ci o inlocuieste cu una mai extinsa, valabila pentru viteze apropiate de cea a luminii.
Teoria Relativitatii Generalizate a revolutionat gandirea stiintifica prin negarea existentei unui timp absolut, starnind un ecou urias in toata lumea, fiind discutata in contradictoriu in cele mai prestigioase centre stiintifice ca si in cercuri mondene sau in sali de conferinte pentru marele public. A fost combatuta cu vehementa de unii, dandu-se dovada de cunoastere superficiala. Epoca ce a urmat a fost marcata de interesul pentru aceasta teorie, considerata ca rasturnatoare a tuturor legilor miscarilor si fenomenelor fizice admise ca fundamentale.
Mecanica statistica
Unul din subiectele tratate in Annus Mirabilis 1905 se refera la mecanica statistica. Aceasta, spre deosebire de mecanica clasica, se ocupa de sisteme cu un numar foarte mare de particule, studiind comportamentul mediu al acestora si reprezinta un domeniu care abia fusese studiat de Ludwig Boltzmann si Josiah Willard Gibbs.
Teoria gravitatiei
Una din consecintele teoriei relativitatii generalizate o constituie Curbarea spatiului.
Sesizand asemanarea dintre curbarea traiectoriei unui obiect aflat intr-un sistem de referinta care se misca uniform accelerat si curbarea traiectoriei unui obiect lansat in campul gravitational, Einstein trage concluzia ca fasciculele luminoase se curbeaza cand se propaga in vecinatatea unui corp ceresc cu masa foarte mare, de unde reprezentarea mai greu de inteles, cum ca spatiul insusi ar fi curb. Pentru a-si sustine teoria relativitatii generalizate, Einstein a atras atentia ca exista fenomene care o confirma. Astfel, el a afirmat ca frecventa undelor luminoase se modifica atunci cand acestea parcurg un camp gravitational, pentru ca orbitele planetelor si satelitilor sufera o rotire suplimentara si ca razele de lumina sunt deviate de la linia dreapta in vecinatatea Soarelui.
Astronomie
Teoria relativitatii generalizate a fost confirmata prin diverse observatii astronomice. Cea mai importanta dintre ele a fost studierea eclipsei totale de Soare din 29 mai 1919, la care a participat o echipa condusa de astronomul Sir Arthur Stanley Eddington (care avea sa devina unul din sustinatorii acestei teorii) si care confirma devierea unghiulara a razelor de lumina in campul gravitational al Soarelui. Aceasta a confirmat, cu o precizie de 10 % efectul Einstein si, o data cu aceasta, a dovedit experimental justetea teoriei lui Einstein.
O alta confirmare o constiutie deplasarea spre rosu (catre frecvente mai joase) a liniilor spectrale emise de atomi intr-un camp gravitational intens: „efectul Einstein”, similar efectului Doppler.
Universul configurat de teoriile lui Einstein nu mai este unul cu o metrica euclidiana. Semnificatia devierii razelor de lumina in campuri gravitationale intense consta in acel nou model al Universului inzestrat cu un spatiu cvadridimensional.
Contributiile lui Einstein determina transformarea rapida cosmologiei (mai ales in perioada 1920 – 1970) intr-o ramura a fizicii.
Astronomii Alexander Friedmann si Georges Lemaitre au demonstrat, prin anii 1920, ca ecuatiile lui Einstein conduc la ideea unui Univers aflat in plina expansiune. Încercand sa obtina modelul unui Univers stationar, Einstein introdusese, in cadrul celebrelor sale ecuatii de camp, o constanta cosmologica. Ulterior, observatiile lui Edwin Hubble au dovedit contrariul. Einstein recunoaste ca a savarsit o mare eroare si accepta modelul cosmologic al Universului in expansiune, pe care tot el il preconizase.
Ulterior, pe la jumatatea secolului al XX-lea, se va admite teoria Big Bang ca explicatie a formarii Universului.
Teoria unitara a campului
Totusi teoria relativitatii nu este acea teorie fizica universala la care visa autorul ei. Einstein a incercat sa creeze o teorie fizica capabila sa lege toate campurile fizice care exista in realitate (gravitational, electromagnetic s.a.) si sa furnizeze o explicatie cat mai completa si detaliata a imaginii fizice a lumii. El n-a reusit insa sa creeze o astfel de teorie.
Ipoteza fotonica
Efectul fotoelectric constituie unul din domeniile tratate in 1905. Pentru a explica acest fenomen,care infrima caracterul ondulatoriu al luminii, Einstein explica mecanismul emisiei de electroni utilizand ideile recente ale lui Max Planck, folosind termenul de cuanta (pachet de energie). Pentru aceasta lucrare, Einstein va primi Premiul Nobel pentru Fizica.
Einstein emite o ipoteza revolutionara asupra naturii luminii, afirmand ca, in anumite circumstante determinate, radiatia electromagnetica are o natura corpusculara (materiala), sugerand ca energia transportata de fiecare particula a razei luminoase, pentru care a introdus denumirea de foton, ar fi proportionala cu frecventa acelei radiatii. De fapt, primul care a demonstrat teoretic ca radiatia electromagnetica este emisa in cantitati precis determinate (cuante) a fost Max Planck care, in anul 1900, a descris matematic asa-numita radiatie a corpului negru.
Aceasta ipoteza contrazicea o traditie un secol (este vorba de teoria electromagnetica a lui Maxwell), care considera emiterea energiei luminoase ca pe un proces continuu. Aproape nimeni nu a acceptat teoria lui Einstein. Fizicianul american Robert Andrews Millikan, care a confirmat experimental teoria un deceniu mai tarziu, a fost el insusi descumpanit de rezultat.
Einstein, a carui principala preocupare era sa inteleaga natura radiatiei electromagnetice, a urgentat ulterior dezvoltarea unei teorii care sa reflecte dualismul particula – unda al luminii.
Miscarea browniana
Într-unul din articolele publicate in 1905, cu titlul „Miscarea Browniana”, a facut predictii semnificative asupra teoriei emise de botanistul englez Robert Brown privind miscarea aleatoare a particulelor suspendate intr-un fluid. Aceste previziuni au fost confirmate experimental mai tarziu.
Ecuatiile lui Einstein
Forma matematica prin care teoria relativitatii generalizate descrie forta de gravitatie o constituie un sisteme de zece ecuatii numite ecuatiile de camp Einstein.
Acestea au fost descoperite de Einstein dar si de matematicianul german David Hilbert (1862 – 1943) concomitent in anul 1915. Între cei doi savanti a avut loc un schimb de idei, care a condus la forma finala a ecuatiilor de camp ale Relativitatii Generalizate.
Statistica Bose-Einstein
În 1924, Einstein primeste, din partea fizicianului indian Satyendra Nath Bose, o descriere a unui model statistic prin care lumina putea fi asimilata unui gaz. Einstein publica acest rezultat, la care ulterior adauga si contributiile sale, la revista Zeitschrift für Physik.
Toate acestea conduc la descrierea fenomenului ce apare la temperaturi scazute, denumit condensatul Bose-Einstein si obtinut in laborator abia in 1995.
Statistica Bose-Einstein mai este utilizata si pentru explicare comportamentului bosonilor.
Modelul Schrödinger
Einstein propune fizicianului Erwin Schrödinger o aplicatie a teoriei lui Max Planck prin a considera nivelul energetic al uni gaz privit ca un intreg, fara a lua in considerare fiecare molecula componenta. Utilizand distributia Boltzmann, Schrödinger descrie proprietatile gazului ideal semiclasic.
Efectul Einstein – de-Haas
În 1915, Einstein efectueaza, impreuna cu fizicianul olandez Wander Johannes de Haas, un experiment prin care sa puna in evidenta comportamentul giromagnetic al electronului.
Astfel s-a demonstrat ca feromagnetismul se datoreaza impulsului unghiular intrinsec al electronului, denumit ulterior spin.
Girocompasul
Einstein a adus imbunatatiri girocompasului introducand suspensia electrodinamica a giroscopului.
De asemenea, Einstein a moderat, ca expert, disputa dintre Hermann Anschütz-Kaempfe si Elmer Ambrose Sperry in privinta patentarii girocompasului. În cele din urma, primul dintre ei a obtinut dreptul de autor in 1915.
Refrigeratorul Einstein
Datorita unui accident datorat agentului de racire din acea perioada, care era toxic, Einstein si colegul sau, Leó Szilárd au experimentat un alt tipuri de substante, mai putin periculoase.
Descoperirea lor a fost patentata pe 11 noiembrie 1930, dar nu a avut prea mare succes deoarece intre timp, in 1929, a fost introdus freonul ca agent de racire.
Laserul
În 1917, Einstein publica un articol in Physikalische Zeitschrift in care, bazat pe consecintele legilor radiatiei lui Max Planck, preconizeaza pricipiile de functionare ale laserului. În aceasta lucrare introduce conceptele de emisie spontana si emisie stimulata.
Difuzia luminii
În 1910, Einstein a scris o lucrare despre opalescenta critica in care trateaza efectul de difuzie al luminii in atmosfera. Este vorba de acel fenomen explicat si de John W. S. Rayleigh, conform caruia bolta cereasca se vede albastruie in timpul zilei si roscata la crepuscul.
Colaborari
Împreuna cu Conrad Habicht si Maurice Solovine, Einstein infiinteaza „Akademie Olympia”. Studiile si lecturile includeau: Henri Poincaré, Ernst Mach, si David Hume, autori care au avut o puternica influenta stiintifica si filozofica asupra lui Einstein.
De asemenea, Einstein participa activ la viata stiintifica internationala.
– 1911: La Bruxelles are loc prima editie a Conferintei Solvay a Fizicienilor. Einstein constata cu surprindere ca este cel mai tanar dintre invitati (avea numai 32 de ani);
– 5 mai 1921: Einstein este ales membru strain al Royal Society;
– 1921: Einstein tine cursuri la Princeton University asupra Teoriei Relativitatii;
– 1922: Cursuri in Japonia si China;
– 1923: Cursuri inaugurale la viitoarea locatie a Universitatii The Hebrew din Ierusalim;
– 1927: La a cincea Conferinta Solvay, discuta cu Niels Bohr si pune bazele Mecanicii Cuantice.
Angajament politico-social
Dupa 1919 meritele lui Einstein au fost recunoscute pe plan mondial. Vizitele sale in orice parte a Terrei au devenit evenimente nationale; fotografii si reporterii il urmareau peste tot.
Einstein si-a folosit renumele pentru a-si propaga propriile sale vederi politice si sociale.
Cele doua miscari sociale care au primit intregul sau sprijin au fost pacifismul si sionismul.
În timpul Primului Razboi Mondial a fost unul din putinii savanti germani care au condamnat public implicarea Germaniei in razboi. Astfel, chiar in anul declansarii razboiului, 1914, Einstein semneaza o proclamatie impotriva acestuia, Manifest catre europeni. În anul urmator, 1915, adera la miscarea pacifista „New Fatherland League”.
La incheierea marii conflagratii mondiale, in 1918, Einstein sustine cauza Republicii de la Weimar.
În 1919, articole elogioase in The Times si The New York Times il fac pe Einstein tot mai cunoscut pe plan mondial. Vizitele sale in orice tara devin evenimente nationale. Marele savant nu ezita sa-si foloseasca renumele pentru a-si propaga propriile sale vederi politice si sociale.
În acelasi an, 1919, Einstein poarta o discutie asupra sionismului cu Kurt Blumenfeld, lider al Organizatiei Sioniste Mondiale.
Pentru vederile sale pacifiste si sioniste,[28] Einstein a fost tinta unor numeroase atacuri din partea unor grupari antisemite si extremiste din Germania. Chiar si teoriile sale stiintifice au fost ridiculizate in public, pe nedrept, inclusiv Teoria relativitatii ca fiind „negermane”.
Cand Hitler a venit la putere in Germania in 1933, se afla in vizita in SUA .Einstein s-a decis imediat sa emigreze in Statele Unite. A primit o functie la Institute for Advanced Study, in Princeton, New Jersey. Continuandu-si activitatea in favoarea sionismului,
În 1933, Einstein publica scrierea Why War? („De ce razboi?”), din nou un manifest pacifist.
În 1934 publica colectia de eseuri The World As I See It („Lumea asa cum o vad”).
În fata imensei amenintari la adresa umanitatii venita din partea regimului nazist din Germania, Einstein renunta la pozitia sa pacifista si, in 1939, impreuna cu alti numerosi fizicieni trimite o scrisoare catre presedintele Americii Franklin Delano Roosevelt, insistand asupra necesitatii fabricarii bombei atomice, intrucat exista posibilitatea ca si guvernul german sa urmeze aceasta cale. Scrisoarea, care purta numai semnatura lui Einstein, a ajutat la grabirea eforturilor pentru obtinerea bombei atomice in Statele Unite, dar Einstein nu a avut nici un rol direct sau personal in fabricarea acesteia. Ca rezultat al celebrei scrisori, in 1944 se initiaza Proiectul Manhattan de cercetare in domeniul atomic.
În 1944, manuscrisele celebrelor sale lucrari scrise in 1905 privind Teoria Relativitatii sunt vandute la licitatie, in Kansas City, pentru 6 milioane de dolari, ca o contributie pentru efortul de razboi american.
În 1945, Einstein isi manifesta indignarea fata de bombardarea oraselor Hiroshima si Nagasaki.
Dupa razboi, Einstein s-a angajat pentru cauza dezarmarii internationale si a unei guvernari mondiale. A continuat suportul sau activ pentru sionism, dar a refuzat oferta facuta de catre conducatorii Israelului de a deveni presedinte
În 1948, Einstein sustine crearea statului Israel, iar patru ani mai tarziu, in 1952, i se ofera presedintia statului Israel, dar Einstein refuza.
În 1955, Einstein semneaza impreuna cu Bertrand Russel, o proclamatie impotriva amenintarii nucleare.
Cetatenia
Einstein primind actul de cetatenie americana din partea lui Phillip Forman
De-a lungul vietii sale, fie fortat de imprejurari, fie pentru a-si atinge anumite deziderate, Einstein si-a schimbat cetatenia in mai multe randuri:
– 14 martie 1879: cetatenie germana in momentul nasterii la Ulm (Baden-Wurtenberg)
– 28 ianuarie 1896: Pentru a evita serviciul militar, renunta la cetatenia germana (cu aprobarea tatalui)
– timp de 5 ani este apatrid
– 21 februarie 1901: I se acorda cetatenia elvetiana pe care o pastreaza pana la sfarsitul vietii
– 1 aprilie 1911 – 30 septembrie 1912: perioada cand detine functia de sef al Catedrei de Fizica teoretica la Universitatea Germana din Praga este asociata cu obtinerea cetateniei austriece
– aprilie 1914 – martie 1933: detine cetatenia germana, o data cu detinerea functiilor de membru (cu drepturi depline) al Academiei Prusace de Ştiinte si de profesor la Universitatea din Berlin pana cand, intrand in conflict cu noua putere nazista, este nevoit sa paraseasca Germania, pierzand cetatenia acestui stat
– 1933 – 1940: cetatenie elvetiana
– 1 octombrie 1940: Pe langa cetatenia elvetiana, o dobandeste si pe cea americana.
Conceptii privind religia
Conceptiile religioase ale marelui savant sunt contradictorii. Astfel, in 1929, Einstein ii marturiseste rabinului Herbert S. Goldstein (1890 – 1970) (militant pentru drepturile evreilor):
„Cred in acel Dumnezeu al lui Spinoza, care se manifesta prin armonia legilor universului, nu intr-unul care se ocupa cu destinele si faptele omenirii”
Însa problema determinismului stiintific promovat de teoriile lui Einstein pune sub semnul intrebarii religiozitatea acestuia.
Catre sfarsitul vietii, intr-o scrisoare adresata filozofului Eric Gutkind, marele fizician afirma:
„Cuvantul dumnezeu nu este nimic altceva pentru mine decat expresia si produsul slabiciunii umane, Biblia este o colectie de legende onorabile, dar primitive, care sunt, in orice caz, destul de copilaresti. Niciun fel de interpretare, indiferent cat de subtila, nu-mi poate schimba opinia”.
Se pare ca presupusa religiozitate a marelui savant se refera mai degraba la admiratia pe care acesta o nutreste fata de structura unei lumi, care se reveleaza treptat cu ajutorul stiintei:
„Daca exista ceva religios in mine, aceasta este admiratia fara limite fata de structura lumii atat cat ne-o poate dezvalui stiinta”.
Recompense, distinctii si aprecieri
Einstein pe o marca postala germana din 2005, Anul International al Fizicii.
Cea mai importanta apreciere a contributiei sale in domeniul stiintei o constituie Premiul Nobel pentru Fizica (1921).
Motivatia juriului Nobel:
„Pentru serviciul oferit Fizicii teoretice si in special pentru descoperirea legii efectului fotoelectric”.
Fizicianul german Max Born considera teoria relativitatii ca fiind cea mai mare realizare a mintii umane in ceea ce priveste conceptiile asupra universului.
Fizicianul P. A. M. Dirac numeste teoria relativitatii „cea mai mare descoperire stiintifica realizata vreodata”.
În 1999, ziarul Time il denumeste personalitatea secolului.
În Germania, anul 2005 a fost decretat „Anul Einstein”: se implinesc 100 de ani de la lansarea teoriei relativitatii precum si 50 de ani de la moarte. În acest an sunt prevazute o serie de manifestari stiintifice si de popularizare a teoriilor sale.
În cinstea sa, elementul cu numarul de ordine 99 in sistemul periodic al elementelor a fost numit Einsteiniu.
Deasemenea, un crater lunar ii poarta numele..
Venerat de comunitatea oamenilor de stiinta, Einstein a fost considerat omul secolului, iar numele sau este asociat, in cultura comuna, cu ideea de geniu.
Viata de familie
În 1903 s-a casatorit cu sarboaica Mileva Marić, care ii fusese colega la Politehnica din Zurich ETH. Aceasta fusese studenta la matematica iar Einstein o cunoscuse inca din 1898). Au avut trei copii, o fata, Lieserl (n. 1902), si doi baieti, Hans Albert (n. 1904) si Eduard (1910).[40]
În 1914 cei doi se despart. Einstein se muta la Berlin, iar Mileva si copiii raman la Zürich.
Dupa unii autori, Mileva l-ar fi ajutat pe Einstein in munca sa de cercetare stiintifica.
În 1919 incheie divortul cu prima sotie si se casatoreste cu o verisoara, Elsa, cu care a trait pana la moartea acesteia, in 1936.
Controverse
Einstein discutand cu Niels Bohr
Teoriile lui Einstein au fost greu de inteles, deoarece utilizau concepte foarte abstracte si aduceau o noutate in gandirea stiintifica. Acestea au starnit controverse si discutii, ca in cazul teoriilor lui Darwin.
Bohr versus Einstein
O alta disputa pe scena lumii stiintifice a acelei perioade a constituit-o controversa dintre Einstein si Niels Bohr legata de mecanica cuantica.
Desi teoria cuantelor constituia una din consecintele imediate ale contributilor sale stiintifice, Einstein nu a fost niciodata de acord cu interpretarea de la Copenhaga adusa acestei teorii de catre Bohr si Werner Heisenberg.
Einstein a purtat discutii aprinse cu marele fizician Niels Bohr in legatura cu principiul de nedeterminare, ce ar rezulta din caracterul probabilistic al fenomenelor si starilor cuantice.
În 1926, intr-o scrisoare adresata fizicianului Max Born, Einstein, referindu-se la principiul incertitudinii, scria: ” Sunt pe deplin convins ca Dumnezeu nu se joaca cu zarurile”.
În 1935, impreuna cu Boris Podolski si Nathan Rosen, Einstein a publicat un document, cunoscut mai tarziu sub numele Paradoxul Einstein – Podolski – Rosen[46], prin care se arata ca intregul formalism al mecanicii cuantice, impreuna cu ceea ce ei au numit criteriul realitatii, implica faptul ca teoria cuantica nu poate fi completa. Cu alte cuvinte, exista zone ale realitatii care nu pot fi descrise de mecanica cuantica, concluzie care conduce la rezultate paradoxale.
Polemica a durat multi ani; de fapt Einstein s-a stins din viata fara sa accepte teoria cuantica.
Planck versus Einstein
Fizicianul Max Planck a fost printre primii care au recunoscut valoarea Teoriei relativitatii.
Planck si Einstein s-au cunoscut in 1909 si, desi erau oameni foarte diferiti, intre ei s-a mentinut o indelungata relatie de prietenie, motivata mai ales de faptul ca aveau un interes comun: fizica. În ceea ce priveste politica, Planck era un conservator si sustinea cu fermitate politica militarista a Germaniei anului 1914, in timp ce Einstein se opunea acesteia. În 1933, cand Einstein fortat de nazisti, a parasit Germania, Planck i-a reprosat lipsa de patriotism si de incredere in propria tara.
Moartea
Datorita unei boli netratate de o lunga perioada de timp si refuzului de a i se efectua o interventie chirurgicala asupra arterelor cardiace, Einstein se stinge din viata in 1955 in urma unui atac de cord.
La cererea sa, creierul sau este donat in scopuri stiintifice, iar restul ramasitelor pamantesti sunt incinerate si aruncate intr-un rau.

Atunci cand unei persoane i se cere sa numeasca un fizician, aproape intotdeauna numele care ii vine in gand este cel al lui Albert Einstein, cel mai celebru om de stiinta al secolului 20. Cunoscut pentru crearea si dezvoltarea teoriei speciale si generalizate a relativitatii, ca si pentru indrazneata sa ipoteza cu privire la natura luminii, Einstein a fost fara indoiala una din cele mai stralucite minti stiinfice ale umanitatii.
Fizician american de origine germana, Einstein s-a nascut pe 14 martie 1879 la Ulm. Tineretea si-a petrecut-o la Munchen, unde familia sa avea un mic magazin care producea aparate electrice. Desi nu a vorbit pana la varsta de 3 ani, inca de tanar a aratat o curiozitate vie pentru natura si o abilitate inascuta in intelegerea conceptelor matematice dificile. La 12 ani a invatat singur geometrie euclidiana.
Einstein ura rutina si spiritul lipsit de imaginatie al scolii din Munchen. Atunci cand falimentul repetat al afacerii a determinat familia sa plece din Germania catre Milano, in Italia, Einstein, care avea 15 ani, a folosit ocazia ca sa se retraga de la scoala. A petrecut un an cu parintii sai la Milano si, atunci cand i-a fost clar ca va trebui sa-si croiasca propriul drum in viata, a terminat liceul la Arrau, in Elvetia, si s-a inscris la Politehnica din Zurich. Tanarului nu-i placeau metodele de instruire de aici, de aceea lipsea adesea de la ore, folosindu-si intregul timp pentru a studia fizica pe cont propriu sau pentru a canta la iubita sa vioara. Si-a dat examenele si a absolvit in 1900 studiind lucrarea unui coleg de clasa. Profesorii sai nu aveau o parere buna despre el si nu l-au recomandat pentru un post universitar.
Urmatorii doi ani Einstein a lucrat ca meditator si suplinitor. In 1902 si-a asigurat un post de examinator la Biroul de Patente din Berna. In 1903 s-a casatorit cu Mileva Maric, cu care fusese coleg la Politehnica. Au avut doi fii, dar in cele din urma au divortat. Einstein s-a recasatorit mai tarziu.
Primele lucrari stiintifice
In 1905 Einstein si-a sustinut doctoratul la Universitatea din Zurich cu o dizertatie teoretica asupra dimeniunii moleculelor, publicand de asemenea trei articole stiintifice care au avut o mare importanta pentru dezvoltarea ulterioara a fizicii secolului 20. In primul dintre aceste articole, cu titlul „Miscarea Browniana”, a facut predictii semnificative asupra miscarii particulelor raspandite aleatoriu intr-un fluid. Aceste previziuni au fost confirmate experimental mai tarziu. Cea de-a doua lucrare, dedicata efectului fotoelectric, continea o ipoteza revolutionara privitoare la natura luminii. Einstein considera ca lumina poate fi privita ca o suma de particule in anumite conditii si pe langa aceasta emitea ipoteza ca energia purtata de orice particula luminoasa, numita foton, este proportionala cu frecventa radiatiei. Formula care exprima aceasta este E=hn, unde E este energia radiatiei si h este o constanta universala cunoscuta sub denumirea de constanta lui Planck.
Ipoteza sa -si anume ca energia continuta de o unda luminoasa se transfera in unitati -sau cuante- contrazicea o traditie de 100 de ani care considera emiterea energiei luminoase ca pe un proces continuu. Aproape nimeni nu a acceptat teoria lui Einstein. In consecinta, fizicianul american Robert Andrews Millikan care a confirmat experimental teoria un deceniu mai tarziu a fost el insusi descumpanit de rezultat.
Einstein, a carui principala preocupare era sa inteleaga natura radiatiei electromagnetice, a urgentat ulterior dezvoltarea unei teorii care sa reflecte dualismul particula-unda al luminii. Din nou, foarte putini fizicieni intelegeau sau erau de acord cu ideile sale.
Teoria speciala a relativitatii
Cea de-a treia lucrare importanta publicata de Einstein in 1905, „Asupra electrodinamicii corpurilor in miscare”, continea ceea ce avea sa fie cunoscuta mai tarziu ca teoria relativitatii. Inca de la Newton, filosofii naturali (denumirea sub care erau cunoscuti fizicienii si chimistii) incercasera sa inteleaga natura materiei si a radiatiei, precum si felul in care interactionau intr-o imagine unificata a lumii. Ideea ca legile mecanicii sunt fundamentale era cunoscuta drept conceptia mecanicista asupra lumii, in timp ce ideea ca legile electricitatii sunt fundamentale era cunoscuta drept conceptia electromagnetica asupra lumii. Totusi, nici una dintre idei nu era capabila sa ofere o explicatie coerenta asupra felului cum radiatia (de exemplu lumina) si materia interactioneaza atunci cand sunt vazute din sisteme de referinta inertiale diferite, adica interactiile sunt urmarite simultan de un observator in repaus si un observator care se misca cu o viteza constanta.
In primavara anului 1905, dupa ce a reflectat la aceste probleme timp de 10 ani, Einstein si-a dat seama ca esenta problemei consta nu intr-o teorie a materiei, ci intr-o teorie a masurarii. Esenta acestei teorii speciale a relativitatii era constatarea ca toate masuratorile timpului si spatiului depind de judecati asupra simultaneitatii a doua evenimente diferite. Aceasta l-a condus la dezvoltarea unei teorii bazate pe doua postulate: principiul relativitatii, care afirma ca legile fizicii sunt aceleasi in toate sistemele de referinta inertiale, si principiul invariabilitatii vitezei luminii, care arata ca viteza luminii in vid este o constanta universala. Prin aceasta a fost capabil sa ofere o descriere consistenta si corecta a evenimentelor fizice din diverse sisteme de referinta inertiale fara a face presupuneri speciale cu privire la natura materiei sau a radiatiei, sau a felului cum ele interactioneaza. Aproape nimeni nu a inteles demonstratia lui Einstein.
Primele reactii
Greutatile pe care ceilalti savanti le aveau cu teoriile lui Einstein nu se datoreaza faptului ca teoriile sale sunt complexe din punct de vedere matematic sau obscure tehnic; problema decurge mai degraba din convingerile lui Einstein asupra naturii teoriilor valabile si asupra relatiei dintre experiment si teorie. Desi credea in continuare ca singura sursa de cunoastere este experienta, era convins de asemenea de faptul ca teoriile stiintifice sunt creatiile libere ale unei intuitii fizice bine formate si ca premisele pe care se bazeaza teoriile nu pot fi asociate logic experimentului. De aceea, o teorie buna este teoria care necesita un numar minim de postulate pentru verificarea ei practica. Aceasta economie de postulate -care este o caracteristica a intregii sale opere stiintifice este si ceea ce a facut ca opera sa sa fie inteleasa atat de greu de colegii sai.
Totusi Einstein a avut si sustinatori importanti. Primul care l-a sprijinit a fost fizicianul german Max Planck. Einstein a ramas la Biroul de Patente patru ani dupa ce steaua sa a inceput sa se ridice in comunitatea fizicienilor. Apoi s-a indreptat rapid catre lumea academica de limba germana. Primul sau post academic a fost in 1909 la Universitatea din Zurich. In 1911 s-a mutat la Universitatea de limba germana din Praga si in 1912 s-a intors la Politehnica din Zurich. In sfarsit, in 1913, a fost numit director al Institului de Fizica din Berlin „Kaiser Wilhelm”.
Teoria generalizata a relativitatii
Chiar inainte de a parasi in 1907 Biroul de Patente, Einstein si-a inceput munca pentru extinderea si generalizarea teoriei relativitatii pentru toate sistemele de coordonate. A inceput prin enuntarea principiului echivalentei, un postulat prin care campurile gravitationale sunt echivalente cu acceleratiile sistemelor de referinta. De exemplu, oamenii care calatoresc intr-un lift nu pot, in principiu, sa decida daca forta care actioneaza asupra lor este cauzata de gravitatie sau de o acceleratie constanta a liftului. Teoria generalizata a relativitatii nu a fost publicata in forma ei completa pana in 1916. In aceasta teorie, interactiunile corpurilor, care pana atunci fusesera circumscrise fortelor gravitationale, sunt explicate ca fiind o consecinta a influentei corpurilor asupra geometriei spatio-timpului (spatiul cvadrimensional, o abstractie matematica, avand cele trei dimensiuni ale spatiului euclidian si timpul a patra dimensiune). Pe baza teoriei generalizate a relativitatii Einstein a justificat variatiile neexplicate ale miscarii pe orbita a planetelor si a prezis curbarea luminii stelare in vecinatea unui corp masiv-ca de exemplu Soarele. Confirmarea acestui din urma fenomen in timpul eclipsei de soare din 1919 a devenit un eveniment mediatic, si faima lui Einstein s-a raspandit in intreaga lume.
Restul vietii Einstein l-a dedicat pentru a-si generaliza teoria chiar mai mult. Ultimul sau efort, de realizare a unei teorii unificate a campurilor, care nu s-a dovedit reusit intrutotul, s-a bazat pe incercarea de a intelege toate interactiile fizice-incluzand interactiunile electromagnetice si interactiunile nucleara tare si slaba-ca pe modificari ale geometriei spatio-timpului intre entitati care interactioneaza.
Parerea celor mai multi dintre colegii lui Einstein este ca eforturile sale nu au fost indreptate intr-o directie buna. Intre 1915 si 1930 principala tendinta a fizicii era dezvoltarea unei noi conceptii cu privire la caracterul fundamental al materiei, cunoscuta si ca teoria cuantica Aceasta teorie continea principiul dualismului unda-particula (lumina prezinta atat proprietatile unei particule, cat si pe cele ale unei unde) pe care Einstein il considerase anterior ca necesarm ca si principiul de incertitudine, care afirma ca precizia in masurarea proceselor este limitata. In plus promova o respingere la nivel fundamental a notiunii de cauzalitate stricta. Einstein nu putea totusi sa accepte asemenea notiuni si a criticat aceste teorii pana la sfarsitul vietii sale: „Dumnezeu”, a spus odata Einstein, „nu joaca zaruri cu lumea”.
Cetatean al lumii
Dupa 1919 Einstein a devenit renumit international. A dobandit medalii si premii, inclusiv Premiul Nobel in 1921, din partea a diverse societati stiintifice internationale. Vizita sa in orice parte a lumii devenea un eveniment national; fotografi si reporteri il urmau pretutindeni. Desi regreta pierderea intimitatii, Einstein si-a capitalizat faima spre a-si impune opiniile politice
Cele doua miscari sociale care au primit intregul sau sprijin au fost pacifismul si sionismul. In timpul primului razboi mondial a fost unul din putinii savanti germani care au deplans implicarea Germaniei in razboi. Dupa razboi sprijinul sau pentru scopurile pacifismului si sionismului l-a facut tinta unor atacuri din partea elementelor antisemite si de extrema dreapta din Germania. Chiar si teoriile sale stiintifice au fost ridiculizate public, in special teoria relativitatii.
Cand Hitler a venit la putere in Germania in 1933, Einstein a decis imediat sa emigreze in Statele Unite. A obtinut un post la Institutul de studii avansate din Princeton, New Jersey. In timp ce si-a continuat eforturile pentru cauza sionismului mondial, Einstein a renuntat la fosta sa pozitie pacifista in fata teribilei amenintari asupra umanitatii puse de regimul nazist din Germania.
In 1939 Einstein a colaborat cu alti cativa fizicieni la redactarea unei scrisori catre presedintele Franklin Delano Roosevelt, in care aratau posibilitatea producerii unei bombe atomice si probabilitatea ca guvernul german sa se fi angajat in aceasta directie. Scrisoarea, care era semnata numai de Einstein, a determinat sporirea eforturilor de construire a unei bombe atomice de catre Statele Unite, dar savantul nu a jucat nici un rol in lucrare si nu a stiut nimic privitor la aceasta la momentul respectiv.
Dupa razboi Einstein a activat pentru cauza dezarmarii internationale si a guvernarii mondiale. Si-a continuat sprijinul activ pentru sionism, dar a respins oferta facuta de conducatorii statului Israel de a deveni presedinte al tarii. In Statele Unite, la sfarsitul anilor ’40 si la inceputul anilor ’50 a vorbit de necesitatea ca intelectualii natiunii sa faca orice sacrificiu necesar pentru a pastra libertatea politica. Einstein a murit la Princeton pe 18 aprilie 1955.
Eforturile lui Einstein in sprijinul cauzelor sociale au fost vazute uneori ca nerealiste. De fapt, propunerile sale erau intotdeauna atent analizate. La fel ca teoriile sale stiintifice, ele erau motivate de o intuitie ascutita bazata pe o evaluare precisa a dovezilor si observatiilor, Desi Einstein s-a dedicat mult cauzelor politice si sociale, stiinta a fost intotdeauna pe planul intai, pentru ca, spunea el adesea, numai descoperirea naturii universului ar avea un inteles de durata. Scrierile sale include: „Relativitatea: teoria speciala si generalizata”(1916), „Despre sionism”(1931), „Constructori ai universului”(1932), „De ce razboi?”(scrisa impreuna cu Sigmund Freud), „Lumea asa cum o vad eu”(1934), „Evolutia fizicii”(1938), si „Din ultimii mei ani”(1950). Documentele adunate ale lui Einstein sunt publicate intr-o opera de mai multe volume incepand din 1987.

SURSA 02

Albert Einstein (nascut 14 martie 1879, Ulm – decedat 18 aprilie 1955, Princeton) a fost fizician evreu german, apoi apatrid (1896), elvetian (1899), emigrat in 1933 in SUA, naturalizat elvetiano-american in 1940, profesor universitar la Berlin si Princeton. Celebritatea sa se datoreaza in special formularii teoriei relativitatii. În 1921 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fizica. Cele mai multe dintre contributiile sale in fizica sunt legate de teoria relativitatii restranse (1905), care unesc mecanica cu electromagnetismul, si de teoria relativitatii generalizate (1915) care extinde principiul relativitatii miscarii neuniforme, elaborand o noua teorie a gravitatiei. Alte contributii ale sale includ cosmologia relativista, teoria capilaritatii, probleme clasice ale mecanicii statistice cu aplicatii in mecanica cuantica, explicarea miscarii browniene a moleculelor, probabilitatea tranzitiei atomice, teoria cuantelor pentru gazul monoatomic, proprietatile termice al luminii (al caror studiu a condus la elaborarea teoriei fotonice), teoria radiatiei (ce include emisia stimulata), teoria campurilor unitara si geometrizarea fizicii. Una din formulele sale celebre este E=mc², care cuantifica energia disponibila a materiei.
Cercetarile sale au contribuit (nu in mod direct asa cum se crede) la realizarea bombei atomice si la evolutia studiului energiei nucleare.
Einstein nu s-a manifestat doar in domeniul stiintei. A fost un activ militant al pacii si sustinator al cauzei etniei evreiesti careia ii apartinea.
Einstein a publicat peste 300 de lucrari stiintifice si peste 150 in alte domenii.
Copilaria
1879, 14 martie (orele 11:30 AM): In Ulm, Germania, se naste Albert Einstein, intr-o familie evreiasca, ca fiu al Hermann si Pauline Einstein.
1880: Familia lui Einstein se muta la München. Aici, Einstein isi va petrece copilaria. În marele oras german, familia (de fapt, tatal si bunicul sau) isi deschide un mic atelier de produse electrice.
Înca de mic, Albert se manifesta ca un baiat neobisnuit. Nu a vorbit pana la trei ani, dand chiar impresia ca are probleme mintale. Era un copil retras, preocupat de anumite subiecte, pe care cei de varsta lui nu le intelegeau, astfel ca ceilalti copii il dispretuiau. Datorita dificultatii cu care se adapta la scoala, profesorii l-au considerat un copil-problema, indaratnic si diferit, care nu vrea sa invete.
1884:o Micul Albert primeste de la tatal sau o busola care il fascineaza in mod deosebit, producandu-i, cum avea mai tarziu sa declare, „o impresie adanca si de durata”, inspirandu-i dorinta de a cerceta misterele naturii, dorinta care il va urmari toata viata.
La insistentele mamei, la 6 ani, Albert ia lectii de vioara. Desi nu era prea pasionat, interpreta cu mare placere lucrari ca Sonata pentru vioara a lui Mozart.
Pe masura ce crestea, se manifesta tot mai clar inclinatia sa catre dispozitive mecanice, modele fizice si pasiunea sa pentru matematica, abilitatea in a intelege conceptele sale dificile.
– 1885 – 1888: Albert este trimis la scoala elementara din München, scoala catolica desi parintii sunt evrei (e drept ca nu erau adepti ferventi ai iudaismului).

München – 1888 – 1894: Frecventeaza gimnaziul Luitpold din München (tatal sau dorea sa-l indrume catre electrotehnica). Desi aici erau promovate ideile progresiste ale pedagogiei, Einstein ura disciplina, rutina si modelul militar pe baza caruia functionau scolile in acea perioada, unde profesorii, facand abuz de putere, impuneau elevilor respect si supunere absoluta. Mai tarziu, in scrierile sale, sublinia faptul ca, aici, gandirea creatoare era eliminata prin invatarea bazata pe memorare mecanica si lipsita de imaginatie.
– 1889: Un prieten de familie, Max Talmud, student la medicina, il initiaza pe micul Einstein (10 ani) in domeniul cunoasterii, imprumutandu-i cartile sale stiintifice si filozofice si prezentandu-i, printre altele, filozofia lui Immanuel Kant (Critica ratiunii pure) si Elementele lui Euclid.
Aceasta ultima lucrare il impresioneaza in mod deosebit (ulterior o va denumi „cartea sacra a geometriei”). De la Euclid, viitorul mare savant va intelege rationamentul deductiv, ajungand ca la 12 ani sa invete singur intreaga geometrie euclidiana. La scurt timp va continua cu studiul calculului infinitezimal. Autodidact, Einstein invata mai mult acasa decat la scoala. – 1889: La numai 10 ani, Albert incepe sa studieze singur matematica si stiintele naturii. Înca de mic copil aratase interes pentru natura precum si abilitate in a intelege concepte matematice dificile. Era capabil sa invete mai mult de unul singur decat la scoala. Metoda autodidacta, dezvoltata inca din copilarie, a continuat sa ii foloseasca pe toata durata anilor de scoala. În timp ce interesul sau pentru anumite materii plictisitoare era simulat, acest lucru nu se intampla cand era vorba despre fizica si filozofie, materii care l-au captivat in mod real.
– 1891: La varsta de 12 ani a invatat geometria euclidiana.
– 1894: La 15 ani, ramane la München pentru a-si incheia anul scolar, in timp ce familia se muta la Pavia, Italia datorita esecurilor repetate ale afacerii. Dar dupa primul trimestru, isi urmeaza familia la Pavia.
Elvetia
– 1895: o Albert vrea sa urmeze invatamantul superior dar rateaza examenul de admitere la Universitatea Politehnica elvetiana, ETH (Eidgenössische Technische Hochschule), desi avea note exceptionale la matematica si la fizica. Aceste rezultate au fost remarcate de unii profesori care i-au promis ca va fi admis la facultate in urmatorul an, pe baza notelor obtinute la examenul de maturitate.
o Familia il trimite tot in Elvetia, dar la Aarau, pentru a-si completa studiile liceale si pentru a-si lua diploma necesara.
Spre deosebire de ceea ce se intampla in Germania, la aceasta scoala elvetiana, profesorii nu abuzau de putere, respectau personalitatea elevilor si stimulau libertatea de gandire. Acest lucru a fost remarcat de Einstein, pentru care, anii petrecuti in Elvetia au contribuit la socializarea si la exteriorizarea sa (desi avea un caracter introvertit si singuratic)
Aici ia contact cu teoria electromagnetica a lui Maxwell. Einstein incepe sa viseze si sa se piarda in teoriile sale, formuland una din primele sale intrebari teoretice: „Cum ar fi daca am putea sa controlam lumina si sa calatorim prin intermediul acesteia?”
– 1896: La 17 ani, dupa incheierea studiilor la Aarau, se inscrie la Universitatea Federala Politehnica (ETH) din Zürich.
Desi era una dintre institutiile de invatamant de elita din Europa si dispunea de unul dintre cele mai dotate laboratoare, Einstein era dezamagit deoarece nu-i placeau metodele de instruire de aici. Majoritatea profesorilor nu erau la curent cu noile descoperiri ale epocii si predau dupa vechile principii ale fizicii. Albert urmarea cursurile cu un interes scazut, iar la orele de laborator citea reviste stintifice, in care erau publicate cele mai recente descoperiri si teorii. Lipsea adesea de la ore, folosindu-si intregul timp pentru a studia fizica pe cont propriu sau pentru a canta la vioara.
– 1898: Mileva Marić, o colega sarboaica de la ETH (singura femeie de acolo, studenta la matematici), atrage atentia lui Einstein si acesta se indragosteste de ea.
– 1899: La 20 de ani, Albert isi incheie cea mai mare parte a studiilor si cercetarilor care vor sta la baza teoriilor sale.
– 1900: Einstein este absolvent al ETH, devenind profesor de matematica si fizica.
Totusi nu fusese un student prea stralucit, cel putin din punctul de vedere la profesorilor care aveau o parere negativa despre Einstein (nu ii recomandasera nici continuarea studiilor).
Cariera
Elvetia
– 1901: Şomer fiind, cauta de lucru. Gaseste de lucru ca tutore, meditator si apoi ca profesor la o scoala privata in Schaffhausen.
– 1902: Einstein primeste o slujba la Institutul de Patente din Elvetia (expert tehnic, clasa a III-a).
– 1905: Einstein primeste titlul Doctor in Fizica in cadrul Universitatii din Zürich, in urma unei dizertatii privind determinarea dimensiunilor moleculare.
– 1906: Einstein avanseaza profesional ajungand examinator (expert tehnic, clasa a II-a) la Biroul de Patente.
– 1908: Obtine un post de lector la Universitatea din Berna.
– 1909: Paraseste postul de la Oficiul de Patente deoarece este numit profesor asociat de fizica teoretica la Universitatea din Zürich.
– 1911: Einstein se muta cu familia la Praga si este numit profesor titular la Universitatea Germana de acolo (unde ramane pana in 1912).
– 1912 – 1914: Einstein se muta la Zürich si obtine postul de profesor de fizica teoretica la Universitatea ETH. Aici gaseste un mediu favorabil studiilor si cercetarilor sale: i se permite sa efectueze orice experiment doreste.
Berlin
Einstein tinand un curs la Viena (1921)
– 1914: Devine director la Institutul Kaiser Wilhelm din Berlin (sectia de cercetare in cadrul Academiei Prusiene), dar si profesor de fizica teoretica la Universitatea din Berlin, toate acestea la recomandarea fizicianului german Max Planck.
– 1917: Este numit director la Institutul Kaiser Wilhelm din Berlin
– 1920: Einstein este numit profesor-invitat la Universitatea din Leiden.
Princeton
– 1932: Numit profesor la The Institute for Advanced Study, Princeton.
– 1943: Primeste functia de consultant la Divizia de Cercetare si Dezvoltare, sectia Munitii si Explozibili in cadrul Armatei americane.
Contributii stiintifice
Prima sa lucrare stiintifica o scrie de la varsta de 16 ani (1894 sau 1895).
În anul 1901, Einstein trimite, la revista de fizica Annalen der Physik, o lucrare avand ca subiect capilaritatea.
„Annus mirabilis”
Acesta a fost anul miraculos al lui Einstein, cand se naste Teoria Relativitatii.
În acest an, Einstein isi da doctoratul la Universitatea din Zürich cu o teza asupra determinarii dimensiunilor moleculare.
Dar ceea ce face ca acest an sa fie un adevarat annus mirabilis sunt cele cinci scrieri trimise de Einstein la anuarul de fizica german Annalen der Physik:
– 17 martie: Einstein trimite spre publicare articolul Un punct de vedere euristic privind producerea si transformarea luminii, in care sugereaza (din considerente termodinamice) ca lumina poate fi considerata ca fiind compusa din cuante de energie independente. Articolul avea sa apara la sfarsitul lunii mai;
– 30 aprilie: Einstein trimite al doilea articol, in care arata cum se pot calcula Numarul lui Avogadro si dimensiunea moleculelor, studiind miscarea lor intr-o solutie. Acest articol a fost acceptat si ca teza de doctorat, aparand in Annalen der Physik doar in ianuarie 1906. Este pe locul trei ca celebritate, dar pe unul din primele locuri privind numarul de citari de care s-a bucurat in acei ani. Einstein dedica teza de doctorat prietenului sau Marcel Grosmann, fost coleg la ETH.
– 11 mai: Einstein trimite spre publicare articolul sau despre miscarea browniana – Despre miscarea particulelor mici suspendate in lichide stationare, conform cerintelor teoriei cinetico-moleculare a caldurii;
– 30 iunie: Marele articol Asupra electrodinamicii corpurilor in miscare, in care sunt expuse bazele teoriei speciale a relativitatii;
– 27 septembrie: Articolul trimis de data aceasta are doar trei pagini si se intituleaza Depinde inertia unui corp de continutul sau energetic? (Ist die Trägheit eines Körpers von seinem Energiegehalt abhängig?). Articolul contine – conform unui obicei care avea sa se intalneasca frecvent la Einstein – gandurile sale de dupa publicarea marelui articol despre relativitatea speciala.
– 19 decembrie: al doilea articol dedicat miscarii browniene (va aparea in ianuarie 1906).
Teoria Relativitatii Restranse
Cea de-a patra lucrare importanta publicata de Einstein in 1905, „Asupra electrodinamicii corpurilor in miscare”, continea ceea ce avea sa fie cunoscuta mai tarziu ca Teoria relativitatii restranse, una dintre cele mai celebre contributii ale sale, in care demonstreaza ca teoretic nu este posibil sa se decida daca doua evenimente care se petrec in locuri diferite, au loc in acelasi moment sau nu. Ideile de baza au fost formulate de Einstein inca de cand avea 16 ani (deci cu 10 ani in urma).
Înca de la Newton, filozofii naturali (denumirea sub care erau cunoscuti fizicienii si chimistii) incercasera sa inteleaga natura materiei si a radiatiei, precum si felul in care interactionau intr-o imagine unificata a lumii. Ideea ca legile mecanicii sunt fundamentale era cunoscuta drept conceptia mecanicista asupra lumii, in timp ce ideea ca legile electricitatii sunt fundamentale era cunoscuta drept conceptia electromagnetica asupra lumii. Totusi, nici una dintre idei nu era capabila sa ofere o explicatie coerenta asupra felului cum radiatia (de exemplu lumina) si materia interactioneaza atunci cand sunt vazute din sisteme de referinta inertiale diferite, adica interactiile sunt urmarite simultan de un observator in repaus si un observator care se misca cu o viteza constanta.
În primavara anului 1905, dupa ce a reflectat la aceste probleme timp de 10 ani, Einstein si-a dat seama ca esenta problemei consta nu intr-o teorie a materiei, ci intr-o teorie a masurarii. Esenta acestei teorii speciale a relativitatii era constatarea ca toate masuratorile timpului si spatiului depind de judecati asupra simultaneitatii a doua evenimente diferite. Aceasta l-a condus la dezvoltarea unei teorii bazate pe doua postulate:
– Principiul relativitatii, care afirma ca legile fizicii sunt aceleasi in toate sistemele de referinta inertiale
– Principiul invariabilitatii vitezei luminii, care arata ca viteza luminii in vid este o constanta universala.
Numai viteza luminii este constanta in orice sistem de referinta, lucru preconizat si de teoria lui Maxwell. Tot aici apare pentru prima data celebra sa formula:
E = m c^2 , . (Echivalenta masa-energie)
Aceasta ecuatie exprima cantitate imensa de energie ascunsa intr-un corp si care poate fi eliberata atat in procesul de fisiune cat si in cel de fuziune nucleara, procese care stau la baza functionarii bombei atomice.
Iata cateva din consecintele relativitatii restranse:
– Contractia Lorentz sau contractia lungimilor insotita de dilatarea timpului: Micsorarea aparenta a dimensiunilor obiectelor care se deplaseaza fata de observator cu viteze relativiste.
– Efectul Doppler: În astronomie, consta in micsorarea frecventei (deplasarea spre rosu) radiatiei emise de corpurile ceresti indepartate ca urmare a expansiunii Universului.
– Aberatia luminii: Imaginea unui obiect in miscare (cu viteza apropiata de cea a luminii) apare comprimata asemeni unui con cu varful indicand sensul deplasarii
– Masa nu mai este constanta si nici timpul nu se mai scurge cu aceeasi viteza, mai ales la viteze foarte mari.
Teoria relativitatii restranse aduce o explicatie clara celebrului experiment Michelson-Morley (1887) putand fi considerat chiar o generalizare a rezultatelor acestuia.
Einstein a fost primul care a unit mecanica clasica cu electrodinamica lui Maxwell. Elaborand teoria relativitatii restranse, Einstein a spart tiparele unor conceptii geniale, cladite cu peste doua secole in urma, de catre Isaac Newton in a sa Philosophiae naturalis principia mathematica (1686), dovedind o intuitie si un curaj exemplar. Prin aceasta a fost capabil sa ofere o descriere consistenta si corecta a evenimentelor fizice din diverse sisteme de referinta inertiale fara a face presupuneri speciale cu privire la natura materiei sau a radiatiei, sau a felului cum ele interactioneaza.
Teoria relativitatii generalizate
Teoria relativitatii restranse explica fenomenele ondulatorii, eliminand actiunea instantanee de la distanta. Electrodinamica lui Faraday si Maxwell este compatibila cu viteza finita de propagare a luminii. Prin generalizarea legilor mecanicii newtoniene si a unor legi ale fizicii, electrodinamica devine relativista. Dar pentru a pune gravitatia in concordanta cu relativitatea a fost nevoie de modificari mult mai profunde ceea ce a conds pe Einstein la Teoria relativitatii generalizate. În aceasta teorie, orice viteza de propagare, inclusiv a gravitatiei, este finita. Teoria Relativitatii Generalizate, asociaza timpului spatiul legand coordonatele evenimentelor de timp si sudandu-le in mod unitar, iar gravitatia devine o proprietate a acestui reper spatiu-timp, devenind de fapt o deformare a spatiului si a timpului.
Einstein nu desfiinteaza conceptia newtoniana, ci o inlocuieste cu una mai extinsa, valabila pentru viteze apropiate de cea a luminii.
Teoria Relativitatii Generalizate a revolutionat gandirea stiintifica prin negarea existentei unui timp absolut, starnind un ecou urias in toata lumea, fiind discutata in contradictoriu in cele mai prestigioase centre stiintifice ca si in cercuri mondene sau in sali de conferinte pentru marele public. A fost combatuta cu vehementa de unii, dandu-se dovada de cunoastere superficiala. Epoca ce a urmat a fost marcata de interesul pentru aceasta teorie, considerata ca rasturnatoare a tuturor legilor miscarilor si fenomenelor fizice admise ca fundamentale.
Mecanica statistica
Unul din subiectele tratate in Annus Mirabilis 1905 se refera la mecanica statistica. Aceasta, spre deosebire de mecanica clasica, se ocupa de sisteme cu un numar foarte mare de particule, studiind comportamentul mediu al acestora si reprezinta un domeniu care abia fusese studiat de Ludwig Boltzmann si Josiah Willard Gibbs.
Teoria gravitatiei
Una din consecintele teoriei relativitatii generalizate o constituie Curbarea spatiului.
Sesizand asemanarea dintre curbarea traiectoriei unui obiect aflat intr-un sistem de referinta care se misca uniform accelerat si curbarea traiectoriei unui obiect lansat in campul gravitational, Einstein trage concluzia ca fasciculele luminoase se curbeaza cand se propaga in vecinatatea unui corp ceresc cu masa foarte mare, de unde reprezentarea mai greu de inteles, cum ca spatiul insusi ar fi curb. Pentru a-si sustine teoria relativitatii generalizate, Einstein a atras atentia ca exista fenomene care o confirma. Astfel, el a afirmat ca frecventa undelor luminoase se modifica atunci cand acestea parcurg un camp gravitational, pentru ca orbitele planetelor si satelitilor sufera o rotire suplimentara si ca razele de lumina sunt deviate de la linia dreapta in vecinatatea Soarelui.
Astronomie
Teoria relativitatii generalizate a fost confirmata prin diverse observatii astronomice. Cea mai importanta dintre ele a fost studierea eclipsei totale de Soare din 29 mai 1919, la care a participat o echipa condusa de astronomul Sir Arthur Stanley Eddington (care avea sa devina unul din sustinatorii acestei teorii) si care confirma devierea unghiulara a razelor de lumina in campul gravitational al Soarelui. Aceasta a confirmat, cu o precizie de 10 % efectul Einstein si, o data cu aceasta, a dovedit experimental justetea teoriei lui Einstein.
O alta confirmare o constiutie deplasarea spre rosu (catre frecvente mai joase) a liniilor spectrale emise de atomi intr-un camp gravitational intens: „efectul Einstein”, similar efectului Doppler.
Universul configurat de teoriile lui Einstein nu mai este unul cu o metrica euclidiana. Semnificatia devierii razelor de lumina in campuri gravitationale intense consta in acel nou model al Universului inzestrat cu un spatiu cvadridimensional.
Contributiile lui Einstein determina transformarea rapida cosmologiei (mai ales in perioada 1920 – 1970) intr-o ramura a fizicii.
Astronomii Alexander Friedmann si Georges Lemaitre au demonstrat, prin anii 1920, ca ecuatiile lui Einstein conduc la ideea unui Univers aflat in plina expansiune. Încercand sa obtina modelul unui Univers stationar, Einstein introdusese, in cadrul celebrelor sale ecuatii de camp, o constanta cosmologica. Ulterior, observatiile lui Edwin Hubble au dovedit contrariul. Einstein recunoaste ca a savarsit o mare eroare si accepta modelul cosmologic al Universului in expansiune, pe care tot el il preconizase.
Ulterior, pe la jumatatea secolului al XX-lea, se va admite teoria Big Bang ca explicatie a formarii Universului.
Teoria unitara a campului
Totusi teoria relativitatii nu este acea teorie fizica universala la care visa autorul ei. Einstein a incercat sa creeze o teorie fizica capabila sa lege toate campurile fizice care exista in realitate (gravitational, electromagnetic s.a.) si sa furnizeze o explicatie cat mai completa si detaliata a imaginii fizice a lumii. El n-a reusit insa sa creeze o astfel de teorie.
Ipoteza fotonica
Efectul fotoelectric constituie unul din domeniile tratate in 1905. Pentru a explica acest fenomen,care infrima caracterul ondulatoriu al luminii, Einstein explica mecanismul emisiei de electroni utilizand ideile recente ale lui Max Planck, folosind termenul de cuanta (pachet de energie). Pentru aceasta lucrare, Einstein va primi Premiul Nobel pentru Fizica.
Einstein emite o ipoteza revolutionara asupra naturii luminii, afirmand ca, in anumite circumstante determinate, radiatia electromagnetica are o natura corpusculara (materiala), sugerand ca energia transportata de fiecare particula a razei luminoase, pentru care a introdus denumirea de foton, ar fi proportionala cu frecventa acelei radiatii. De fapt, primul care a demonstrat teoretic ca radiatia electromagnetica este emisa in cantitati precis determinate (cuante) a fost Max Planck care, in anul 1900, a descris matematic asa-numita radiatie a corpului negru.
Aceasta ipoteza contrazicea o traditie un secol (este vorba de teoria electromagnetica a lui Maxwell), care considera emiterea energiei luminoase ca pe un proces continuu. Aproape nimeni nu a acceptat teoria lui Einstein. Fizicianul american Robert Andrews Millikan, care a confirmat experimental teoria un deceniu mai tarziu, a fost el insusi descumpanit de rezultat.
Einstein, a carui principala preocupare era sa inteleaga natura radiatiei electromagnetice, a urgentat ulterior dezvoltarea unei teorii care sa reflecte dualismul particula – unda al luminii.
Miscarea browniana
Într-unul din articolele publicate in 1905, cu titlul „Miscarea Browniana”, a facut predictii semnificative asupra teoriei emise de botanistul englez Robert Brown privind miscarea aleatoare a particulelor suspendate intr-un fluid. Aceste previziuni au fost confirmate experimental mai tarziu.
Ecuatiile lui Einstein
Forma matematica prin care teoria relativitatii generalizate descrie forta de gravitatie o constituie un sisteme de zece ecuatii numite ecuatiile de camp Einstein.
Acestea au fost descoperite de Einstein dar si de matematicianul german David Hilbert (1862 – 1943) concomitent in anul 1915. Între cei doi savanti a avut loc un schimb de idei, care a condus la forma finala a ecuatiilor de camp ale Relativitatii Generalizate.
Statistica Bose-Einstein
În 1924, Einstein primeste, din partea fizicianului indian Satyendra Nath Bose, o descriere a unui model statistic prin care lumina putea fi asimilata unui gaz. Einstein publica acest rezultat, la care ulterior adauga si contributiile sale, la revista Zeitschrift für Physik.
Toate acestea conduc la descrierea fenomenului ce apare la temperaturi scazute, denumit condensatul Bose-Einstein si obtinut in laborator abia in 1995.
Statistica Bose-Einstein mai este utilizata si pentru explicare comportamentului bosonilor.
Modelul Schrödinger
Einstein propune fizicianului Erwin Schrödinger o aplicatie a teoriei lui Max Planck prin a considera nivelul energetic al uni gaz privit ca un intreg, fara a lua in considerare fiecare molecula componenta. Utilizand distributia Boltzmann, Schrödinger descrie proprietatile gazului ideal semiclasic.
Efectul Einstein – de-Haas
În 1915, Einstein efectueaza, impreuna cu fizicianul olandez Wander Johannes de Haas, un experiment prin care sa puna in evidenta comportamentul giromagnetic al electronului.
Astfel s-a demonstrat ca feromagnetismul se datoreaza impulsului unghiular intrinsec al electronului, denumit ulterior spin.
Girocompasul
Einstein a adus imbunatatiri girocompasului introducand suspensia electrodinamica a giroscopului.
De asemenea, Einstein a moderat, ca expert, disputa dintre Hermann Anschütz-Kaempfe si Elmer Ambrose Sperry in privinta patentarii girocompasului. În cele din urma, primul dintre ei a obtinut dreptul de autor in 1915.
Refrigeratorul Einstein
Datorita unui accident datorat agentului de racire din acea perioada, care era toxic, Einstein si colegul sau, Leó Szilárd au experimentat un alt tipuri de substante, mai putin periculoase.
Descoperirea lor a fost patentata pe 11 noiembrie 1930, dar nu a avut prea mare succes deoarece intre timp, in 1929, a fost introdus freonul ca agent de racire.
Laserul
În 1917, Einstein publica un articol in Physikalische Zeitschrift in care, bazat pe consecintele legilor radiatiei lui Max Planck, preconizeaza pricipiile de functionare ale laserului. În aceasta lucrare introduce conceptele de emisie spontana si emisie stimulata.
Difuzia luminii
În 1910, Einstein a scris o lucrare despre opalescenta critica in care trateaza efectul de difuzie al luminii in atmosfera. Este vorba de acel fenomen explicat si de John W. S. Rayleigh, conform caruia bolta cereasca se vede albastruie in timpul zilei si roscata la crepuscul.
Colaborari
Împreuna cu Conrad Habicht si Maurice Solovine, Einstein infiinteaza „Akademie Olympia”. Studiile si lecturile includeau: Henri Poincaré, Ernst Mach, si David Hume, autori care au avut o puternica influenta stiintifica si filozofica asupra lui Einstein.
De asemenea, Einstein participa activ la viata stiintifica internationala.
– 1911: La Bruxelles are loc prima editie a Conferintei Solvay a Fizicienilor. Einstein constata cu surprindere ca este cel mai tanar dintre invitati (avea numai 32 de ani);
– 5 mai 1921: Einstein este ales membru strain al Royal Society;
– 1921: Einstein tine cursuri la Princeton University asupra Teoriei Relativitatii;
– 1922: Cursuri in Japonia si China;
– 1923: Cursuri inaugurale la viitoarea locatie a Universitatii The Hebrew din Ierusalim;
– 1927: La a cincea Conferinta Solvay, discuta cu Niels Bohr si pune bazele Mecanicii Cuantice.
Angajament politico-social
Dupa 1919 meritele lui Einstein au fost recunoscute pe plan mondial. Vizitele sale in orice parte a Terrei au devenit evenimente nationale; fotografii si reporterii il urmareau peste tot.
Einstein si-a folosit renumele pentru a-si propaga propriile sale vederi politice si sociale.
Cele doua miscari sociale care au primit intregul sau sprijin au fost pacifismul si sionismul.
În timpul Primului Razboi Mondial a fost unul din putinii savanti germani care au condamnat public implicarea Germaniei in razboi. Astfel, chiar in anul declansarii razboiului, 1914, Einstein semneaza o proclamatie impotriva acestuia, Manifest catre europeni. În anul urmator, 1915, adera la miscarea pacifista „New Fatherland League”.
La incheierea marii conflagratii mondiale, in 1918, Einstein sustine cauza Republicii de la Weimar.
În 1919, articole elogioase in The Times si The New York Times il fac pe Einstein tot mai cunoscut pe plan mondial. Vizitele sale in orice tara devin evenimente nationale. Marele savant nu ezita sa-si foloseasca renumele pentru a-si propaga propriile sale vederi politice si sociale.
În acelasi an, 1919, Einstein poarta o discutie asupra sionismului cu Kurt Blumenfeld, lider al Organizatiei Sioniste Mondiale.
Pentru vederile sale pacifiste si sioniste,[28] Einstein a fost tinta unor numeroase atacuri din partea unor grupari antisemite si extremiste din Germania. Chiar si teoriile sale stiintifice au fost ridiculizate in public, pe nedrept, inclusiv Teoria relativitatii ca fiind „negermane”.
Cand Hitler a venit la putere in Germania in 1933, se afla in vizita in SUA .Einstein s-a decis imediat sa emigreze in Statele Unite. A primit o functie la Institute for Advanced Study, in Princeton, New Jersey. Continuandu-si activitatea in favoarea sionismului,
În 1933, Einstein publica scrierea Why War? („De ce razboi?”), din nou un manifest pacifist.
În 1934 publica colectia de eseuri The World As I See It („Lumea asa cum o vad”).
În fata imensei amenintari la adresa umanitatii venita din partea regimului nazist din Germania, Einstein renunta la pozitia sa pacifista si, in 1939, impreuna cu alti numerosi fizicieni trimite o scrisoare catre presedintele Americii Franklin Delano Roosevelt, insistand asupra necesitatii fabricarii bombei atomice, intrucat exista posibilitatea ca si guvernul german sa urmeze aceasta cale. Scrisoarea, care purta numai semnatura lui Einstein, a ajutat la grabirea eforturilor pentru obtinerea bombei atomice in Statele Unite, dar Einstein nu a avut nici un rol direct sau personal in fabricarea acesteia. Ca rezultat al celebrei scrisori, in 1944 se initiaza Proiectul Manhattan de cercetare in domeniul atomic.
În 1944, manuscrisele celebrelor sale lucrari scrise in 1905 privind Teoria Relativitatii sunt vandute la licitatie, in Kansas City, pentru 6 milioane de dolari, ca o contributie pentru efortul de razboi american.
În 1945, Einstein isi manifesta indignarea fata de bombardarea oraselor Hiroshima si Nagasaki.
Dupa razboi, Einstein s-a angajat pentru cauza dezarmarii internationale si a unei guvernari mondiale. A continuat suportul sau activ pentru sionism, dar a refuzat oferta facuta de catre conducatorii Israelului de a deveni presedinte
În 1948, Einstein sustine crearea statului Israel, iar patru ani mai tarziu, in 1952, i se ofera presedintia statului Israel, dar Einstein refuza.
În 1955, Einstein semneaza impreuna cu Bertrand Russel, o proclamatie impotriva amenintarii nucleare.
Cetatenia
Einstein primind actul de cetatenie americana din partea lui Phillip Forman
De-a lungul vietii sale, fie fortat de imprejurari, fie pentru a-si atinge anumite deziderate, Einstein si-a schimbat cetatenia in mai multe randuri:
– 14 martie 1879: cetatenie germana in momentul nasterii la Ulm (Baden-Wurtenberg)
– 28 ianuarie 1896: Pentru a evita serviciul militar, renunta la cetatenia germana (cu aprobarea tatalui)
– timp de 5 ani este apatrid
– 21 februarie 1901: I se acorda cetatenia elvetiana pe care o pastreaza pana la sfarsitul vietii
– 1 aprilie 1911 – 30 septembrie 1912: perioada cand detine functia de sef al Catedrei de Fizica teoretica la Universitatea Germana din Praga este asociata cu obtinerea cetateniei austriece
– aprilie 1914 – martie 1933: detine cetatenia germana, o data cu detinerea functiilor de membru (cu drepturi depline) al Academiei Prusace de Ştiinte si de profesor la Universitatea din Berlin pana cand, intrand in conflict cu noua putere nazista, este nevoit sa paraseasca Germania, pierzand cetatenia acestui stat
– 1933 – 1940: cetatenie elvetiana
– 1 octombrie 1940: Pe langa cetatenia elvetiana, o dobandeste si pe cea americana.
Conceptii privind religia
Conceptiile religioase ale marelui savant sunt contradictorii. Astfel, in 1929, Einstein ii marturiseste rabinului Herbert S. Goldstein (1890 – 1970) (militant pentru drepturile evreilor):
„Cred in acel Dumnezeu al lui Spinoza, care se manifesta prin armonia legilor universului, nu intr-unul care se ocupa cu destinele si faptele omenirii”
Însa problema determinismului stiintific promovat de teoriile lui Einstein pune sub semnul intrebarii religiozitatea acestuia.
Catre sfarsitul vietii, intr-o scrisoare adresata filozofului Eric Gutkind, marele fizician afirma:
„Cuvantul dumnezeu nu este nimic altceva pentru mine decat expresia si produsul slabiciunii umane, Biblia este o colectie de legende onorabile, dar primitive, care sunt, in orice caz, destul de copilaresti. Niciun fel de interpretare, indiferent cat de subtila, nu-mi poate schimba opinia”.
Se pare ca presupusa religiozitate a marelui savant se refera mai degraba la admiratia pe care acesta o nutreste fata de structura unei lumi, care se reveleaza treptat cu ajutorul stiintei:
„Daca exista ceva religios in mine, aceasta este admiratia fara limite fata de structura lumii atat cat ne-o poate dezvalui stiinta”.
Recompense, distinctii si aprecieri
Einstein pe o marca postala germana din 2005, Anul International al Fizicii.
Cea mai importanta apreciere a contributiei sale in domeniul stiintei o constituie Premiul Nobel pentru Fizica (1921).
Motivatia juriului Nobel:
„Pentru serviciul oferit Fizicii teoretice si in special pentru descoperirea legii efectului fotoelectric”.
Fizicianul german Max Born considera teoria relativitatii ca fiind cea mai mare realizare a mintii umane in ceea ce priveste conceptiile asupra universului.
Fizicianul P. A. M. Dirac numeste teoria relativitatii „cea mai mare descoperire stiintifica realizata vreodata”.
În 1999, ziarul Time il denumeste personalitatea secolului.
În Germania, anul 2005 a fost decretat „Anul Einstein”: se implinesc 100 de ani de la lansarea teoriei relativitatii precum si 50 de ani de la moarte. În acest an sunt prevazute o serie de manifestari stiintifice si de popularizare a teoriilor sale.
În cinstea sa, elementul cu numarul de ordine 99 in sistemul periodic al elementelor a fost numit Einsteiniu.
Deasemenea, un crater lunar ii poarta numele..
Venerat de comunitatea oamenilor de stiinta, Einstein a fost considerat omul secolului, iar numele sau este asociat, in cultura comuna, cu ideea de geniu.
Viata de familie
În 1903 s-a casatorit cu sarboaica Mileva Marić, care ii fusese colega la Politehnica din Zurich ETH. Aceasta fusese studenta la matematica iar Einstein o cunoscuse inca din 1898). Au avut trei copii, o fata, Lieserl (n. 1902), si doi baieti, Hans Albert (n. 1904) si Eduard (1910).[40]
În 1914 cei doi se despart. Einstein se muta la Berlin, iar Mileva si copiii raman la Zürich.
Dupa unii autori, Mileva l-ar fi ajutat pe Einstein in munca sa de cercetare stiintifica.
În 1919 incheie divortul cu prima sotie si se casatoreste cu o verisoara, Elsa, cu care a trait pana la moartea acesteia, in 1936.
Controverse
Einstein discutand cu Niels Bohr
Teoriile lui Einstein au fost greu de inteles, deoarece utilizau concepte foarte abstracte si aduceau o noutate in gandirea stiintifica. Acestea au starnit controverse si discutii, ca in cazul teoriilor lui Darwin.
Bohr versus Einstein
O alta disputa pe scena lumii stiintifice a acelei perioade a constituit-o controversa dintre Einstein si Niels Bohr legata de mecanica cuantica.
Desi teoria cuantelor constituia una din consecintele imediate ale contributilor sale stiintifice, Einstein nu a fost niciodata de acord cu interpretarea de la Copenhaga adusa acestei teorii de catre Bohr si Werner Heisenberg.
Einstein a purtat discutii aprinse cu marele fizician Niels Bohr in legatura cu principiul de nedeterminare, ce ar rezulta din caracterul probabilistic al fenomenelor si starilor cuantice.
În 1926, intr-o scrisoare adresata fizicianului Max Born, Einstein, referindu-se la principiul incertitudinii, scria: ” Sunt pe deplin convins ca Dumnezeu nu se joaca cu zarurile”.
În 1935, impreuna cu Boris Podolski si Nathan Rosen, Einstein a publicat un document, cunoscut mai tarziu sub numele Paradoxul Einstein – Podolski – Rosen[46], prin care se arata ca intregul formalism al mecanicii cuantice, impreuna cu ceea ce ei au numit criteriul realitatii, implica faptul ca teoria cuantica nu poate fi completa. Cu alte cuvinte, exista zone ale realitatii care nu pot fi descrise de mecanica cuantica, concluzie care conduce la rezultate paradoxale.
Polemica a durat multi ani; de fapt Einstein s-a stins din viata fara sa accepte teoria cuantica.
Planck versus Einstein
Fizicianul Max Planck a fost printre primii care au recunoscut valoarea Teoriei relativitatii.
Planck si Einstein s-au cunoscut in 1909 si, desi erau oameni foarte diferiti, intre ei s-a mentinut o indelungata relatie de prietenie, motivata mai ales de faptul ca aveau un interes comun: fizica. În ceea ce priveste politica, Planck era un conservator si sustinea cu fermitate politica militarista a Germaniei anului 1914, in timp ce Einstein se opunea acesteia. În 1933, cand Einstein fortat de nazisti, a parasit Germania, Planck i-a reprosat lipsa de patriotism si de incredere in propria tara.
Moartea
Datorita unei boli netratate de o lunga perioada de timp si refuzului de a i se efectua o interventie chirurgicala asupra arterelor cardiace, Einstein se stinge din viata in 1955 in urma unui atac de cord.
La cererea sa, creierul sau este donat in scopuri stiintifice, iar restul ramasitelor pamantesti sunt incinerate si aruncate intr-un rau.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: